Răzgândeanu s-a întors. Tăriceanu nu va mai merge la recepţia de la Cotroceni. În urmă cu două zile spunea pe dos. Care e motivul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, spune că a luat decizia de a nu participa la manifestările de Ziua Europei organizate la Palatul Cotroceni, considerând că şeful statului, prin ultimele declaraţii, a jignit primul ministru, iar premierul are nevoie de sprijinul partenerilor. În urmă cu două zile, Tăriceanu spunea că una sunt declaraţiile politice şi alta relaţiile instituţionale, deci va merge la recepţia de Ziua Europei.

„Am luat decizia, ţinând cont de atitudinea preşedintelui din ultima perioadă, de a nu participa la sărbătorirea Zilei Europei pe 9 Mai. Nu voi da curs invitaţiei de a merge la Cotroceni la această recepţie pentru că mi se pare că preşedintele prin declaraţiile pe care le-a făcut a jignit grav primul ministru şi suntem membri ai coaliţiei de guvernare şi solidari cu primul ministrul. Primul ministru cred are nevoie de sprijinul partenerilor şi de aceea am discutat cu colegii mei şi am luat hotărârea să nu participăm la această recepţie”, a afirmat Tăriceanu.

Întrebat dacă prin această decizie nu va fi acuzat că este împotriva Europei, liderul ALDE a spus: “Având în vedere că am fost primul ministru care am pregătit România pentru aderarea la Uniunera Europeană şi am semnat tratatul de aderare împreună cu preşedintele de atunci, nu îmi fac griji pe chestia asta”.

Întreabat, marţi, dacă de 9 mai va merge la recepţia de Ziua Europei organizată de Administraţia Prezidenţială, Tăriceanu a răspuns: “Haideţi să separăm lucrurile. Una este relaţia instituţională, altele sunt atitudinile şi poziţionările de ordin politic. Le pun pe fiecare în căsuţa care trebuie. Eu sunt obligat să colaborez şi fiecare suntem obligaţi să colaborăm instituţional, ceea ce decurge din întreg cadrul constituţional şi legislativ şi sigur că acest lucru se va întâmpla”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite