Mulţi învingători, puţini învinşi

„Alegerile au fost doar o etapă pentru Klaus Iohannis. Întotdeauna, raportarea sa a fost dincolo de ziua alegerilor. A reuşit ceea ce şi-a propus: nu să învingă cu orice preţ, ci să fie un învingător liber” - E. Hellvig

Efectul urnelor se multiplică în cele două tabere. Singurătatea primului tur e o amintire estompată de înghesuiala inerentă victoriei. Bizantinismul trăieşte intens speranţa întâlnirii cu Klaus Iohannis. Preşedintele ales se află în faţa primelor încercări post-electorale, în vreme ce lumea politică românească se reaşază febril. În acest context, pot spune cu toată certitudinea un lucru: nimic nu va mai fi ca înainte.

Sunt convins că asistăm la un final de epocă în politica românească şi, implicit, la un nou început în evoluţia României. Nu sunt vorbe mari, pentru că au la bază valul de entuziasm electoral, dar şi ulterior alegerilor – entuziasmul milioanelor de oameni care şi-au învins lehamitea şi oboseala acumulate într-un sfert de secol de zbateri pentru supravieţuire. La 16 noiembrie, Klaus Iohannis a fost validat preşedinte de un vot devastator pentru un mod anacronic de a face politică şi de a promova în plan profesional şi public. A fost învins fără drept de replică un sistem care, în aceste zile, se iluzionează că va gestiona acest transfer de putere aşa cum a mai făcut-o: prin negocieri de culise, partide-balama şi joc de scenă al unor prestidigitatori de meserie.

Mulţi îşi asumă meritele reuşitei. Dar, până în seara victoriei, Klaus Iohannis a avut lângă el doar o mână de oameni care au crezut în el şi câţiva jurnalişti curajoşi. Mă amuză să văd sufocat acum de lume un sediu în care bătea vântul între cele două tururi. Sper că presiunea de jos în sus va reordona atitudinea prea mulţilor „artizani” ai victoriei lui Klaus Iohannis. Ei ştiu bine, de fapt, că niciun artificiu, nicio idee sclipitoare, nici o găselniţă genială propusă candidatului Opoziţiei nu a înclinat balanţa.  

Klaus Iohannis a reuşit imposibilul pentru un om politic român în acest moment: a convins.

Seriozitatea, decenţa şi echilibrul au bătut logoreea, jocul de glezne şi cameleonismul. Acesta e meritul lui Klaus Iohannis: a învins un sistem pietrificat în 25 de ani, arătând românilor că se poate şi altfel şi că România poate avea un alt parcurs decât cel la care o condamna o clică obsedată de un singur gând – controlul absolut.

Românii din diaspora au votat, aşa cum au mărturisit revoltaţi în faţa secţiilor închise, pentru a mai avea o ţară în care să se întoarcă. Românii din ţară au votat pentru ca ai lor să mai aibă unde să revină. În ultimă instanţă, românii au votat pentru a nu fi cu toţii nevoiţi să-şi ia disperarea în spinare, plecând văzând cu ochii dintr-un no man's land în care democraţia ar fi ajuns o faţadă sinistră, îndărătul căreia drepturi elementare ar fi fost aduse, în fapt şi fără exagerare, la stadiul dinainte de 1989.

Al lor, al milioanelor de români care s-au mobilizat răsturnând orice pronosticuri şi orice strategii e meritul acestei victorii. Şi al celui care a reuşit să le creioneze, într-o manieră credibilă, un singur şi suficient orizont de speranţă: normalitatea. Klaus Iohannis şi votanţii săi sunt cei care au câştigat aceste alegeri. Nu echipele de campanie, nu partidele, nu strategii. Orice încercare de arogare a reuşitei e un semn de neînţelegere a parteneriatului care s-a construit, în această înfruntare, între Klaus Iohannis şi un popor ajuns la limita disperării - şi de acest context dificil trebuie ţinut cont permanent, pentru că poporul a transmis un ultimatum privind necesitatea unui amplu proces de resetare. De la vârful politicii, la nivelul întregii ţări şi al vieţii de zi cu zi.

Este elocvent, în acest sens, modul în care Klaus Iohannis a înţeles să ducă această campanie - fără compromisuri, nici măcar cu propria tabără, fără înţelegeri subterane cu alţi candidaţi, cu alte partide şi fără negocieri cu vreun politician.

Românii au ales un om liber – pentru propria lor eliberare de incompetenţă, de abuz şi de minciună.

Alegerile au fost doar o etapă pentru Klaus Iohannis. Întotdeauna, raportarea sa a fost dincolo de ziua alegerilor. A reuşit ceea ce şi-a propus: nu să învingă cu orice preţ, ci să fie un învingător liber.

Urmează vremuri interesante, în care politica românească va avea în frunte un om liber, cu un proiect coerent şi solid, orientat programatic spre mobilizarea energiilor naţionale în vederea unei evoluţii atât de îndelung aşteptate de cei mai mulţi dintre români. Primele dovezi de înţelegere a noii realităţi ar fi, pe de o parte, mai multă reţinere în tabăra învingătorilor, mai ales când e vorba de uzurparea unor merite, şi, de cealaltă parte, mai multă smerenie în rândul învinşilor.