Ministrul Dezvoltării: PNDL e hulit de conducerea centrală PNL, dar primarii liberali îl apreciază
0Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, anunţă că va lansa şi faza a treia a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), în pofida criticilor opoziţiei liberale. Mai mult, Suciu acuză PNL de ipocrizie, afirmând că deşi conducerea centrală critică Programul, primarii liberali îl laudă în privat.
„Încă de când am preluat portofoliul de la Ministerul Dezvoltării am fost şi m-am întâlnit cu primari de toate culorile politice, iar pe politicienii care spun doar din interese politicianiste că acest program trebuie să se oprească i-aş ruga să vorbească cu primarii lor, dacă mă refer la cei din PNL, să îşi întrebe primarii cu care eu am vorbit şi toţi spun la unison că acest program nu trebuie să fie oprit, din contră, este cel mai la îndemână instrument prin care pot să îşi dezvolte comunităţile. Nu doar că nu ne vom opri cu PNDL, etapele 1 şi 2, ci vom şi continua, va exista şi o etapă a treia a PNDL. Primarii ştiu că vor avea şi instrumentul Fondului de Dezvoltare şi Investiţii la îndemână pentru a-şi finanţa proiectele de investiţii.", a spus Daniel Suciu.
În cele două etape ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală derulate până în acest moment au fost alocate nu mai puţin de 10 miliarde de euro.
Bani au fost investiţi în sisteme de alimentare cu apă şi canalizare din 3.000 de sate, comune şi oraşe, sisteme care însumează 4.750 de kilometri de reţele. În plus, în satele româneşti sunt finanţate 4.522 de şantiere de drumuri comunale, judeţene, orăşeneşti, iar 1.811 astfel de drumuri au fost deja recepţionate, a detaliat Suciu.
"Dincolo de luptele politice, PNDL reprezintă unul dintre puţinele proiecte de succes pentru infrastructura locală demarate după Revoluţie", a apreciat Suciu.