Manipularea cu românii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viktor Orban, nu Victor Ponta, a reuşit incredibila performanţă de a modifica pentru a patra oară constituţia adoptată doar cu doi ani în urmă.

„Süddeutsche Zeitung“ titrează ”Stich ins Herz des Rechtsstaats", adică ” o lovitură în inima statului de drept". Degeaba Jose Manuel Barroso l-a sunat pe Viktor Orban, în van mesajele trimise de lideri europeni şi de Departamentul de Stat. Premierul maghiar a văzut cât de puţin energice au fost reacţiile împotriva măsurilor luate în privinţa libertăţii presei şi a controlului guvernamental asupra unor instituţii-cheie cum ar fi de exemplu Banca Naţională. Familia PPE s-a făcut că nu observă, apoi s-a mişcat cu încetinitorul şi a dat nişte declaraţii cu jumătate de gură. Acum este prea târziu.

În schimb, liderii PPE şi ai Europei nu mai pot de grija statului de drept în România, acolo unde acelaşi Barroso i-a impus premierului Ponta îndeplinirea a 11 porunci între care stabilirea pragului la referendum sau imposibilitatea acordării graţierii pe perioada interimatului prezidenţial. Chiar şi după stingerea crizei şi impunerea coabitării în România, Comisia domnului Barroso rămâne pe baricade, iar formulările din celebrul raport MVC servesc de minune pentru respingerea aderării României la Schengen şi pentru consolidarea unei atitudini ostile românilor în spaţiul Uniunii Europene.

Opinia publică europeană este supusă unei manipulări fără precedent prin care se cer măsuri dure împotriva cetăţenilor români şi bulgari care sunt pe cale să invadeze prosperul Occident. În Marea Britanie, se titrează că 29 de milioane de români şi de bulgari sunt cu bagajele făcute. Deci, întreaga populaţie a celor două ţări, de la prunci la centenari, va lăsa locul gol şi va lua calea bejaniei, de preferinţă în Regatul Unit. Germania cunoaşte o ofensivă mediatică de proporţii care vorbeşte despre pericolul emigranţilor sărăciei. Bineînţeles, romii sunt vedetele tuturor reportajelor.

Ce nu se spune, însă? Nu se spune că economiile acestor ţări beneficiază din plin de forţa de muncă a românilor. Nu se spune, de exemplu, că medicii şi asistentele din România susţin prin munca lor instituţii de sănătate din Occident, dând dovadă de standarde profesionale la cel mai înalt nivel. Că ingineri, experţi IT, specialişti din toate domeniile fac performanţă în marile companii europene. Că un muncitor român în construcţii lucrează dublu faţă de un autohton şi se mulţumeşte cu mai puţin. Mai sunt câteva lucruri esenţiale trecute sub tăcere. De pildă că toţi aceşti oameni sunt pregătiţi pe banii bugetului sărac al României. Că societatea românescă a investit şi apoi aceşti bani nu se mai întorc niciodată. Că talentul, ingeniozitatea şi munca acestor oameni se duce direct, prin taxe şi impozite, în bugetele Germaniei, Marii Britanii, Olandei, Finlandei sau Italiei.

"Românii care trăiesc în Germania nu reprezintă nicio problemă şi vreau să subliniez acest lucru. Sunt puţin jenat să fiu nevoit să spun în public că noi preluăm un număr mare de forţă de muncă extrem de calificată din România, în aşa-numitul fenomen de brain drain. Acest lucru nu este deloc în avantajul României", a declarat ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Andreas von Mettenheim, duminică, în emisiunea "După 20 de ani". Uşor jenat, Excelenţa Sa a spus adevărul. Dar oamenii care se consideră reprezentanţii statului român şi făcătorii de politică externă, de ce nu au curajul să spună acest adevăr, acolo unde ţin morţiş să se ducă?
 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite