Legile Justiţiei: PSD nu se mulţumeşte că are majoritate, cheamă la oaste şi Monitorul Oficial. Opoziţia va avea căluşul în gură

Legile Justiţiei: PSD nu se mulţumeşte că are majoritate, cheamă 
la oaste şi Monitorul Oficial. Opoziţia va avea căluşul în gură

Steluţa Cătăniciu (ALDE), Florin Iordache (PSD) şi Marton Arpad (UDMR)

Ca să treacă legile Justiţiei pe repede-nainte, liderii majorităţii PSD-ALDE au trecut la detalii birocratice: vor începe şedinţa de miercuri a plenului cu proiectul care pune pumnul în gură Opoziţiei, iniţiat de Florin Iordache, îl vor trimite imediat la Monitorul Oficial, iar după câteva ore, când va intra în vigoare, vor dopta şi legile Justiţiei. Iată mai jos explicaţia completă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Miercuri, Camera Deputaţilor va da vot final pe celelalte două legi ale Justiţiei din pachetul de trei. Legile sunt însoţite de mai multe amendamente depuse de Opoziţie, care ar trebui dezbătute în plen. Tot miercuri e programat şi votul pentru modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, iniţiată de către deputatul PSD Florin Iordache, care prevede că amendamentele respinse de către o Comisie de specialitate se resping din nou şi în plen, la pachet, fără dezbateri. Scopul PSD e să evite situaţia petrecută săptămâna trecută, când s-a votat prima dintre legile Justiţiei, iar Opoziţia a reuşit să întârzie votul final până Majoritatea a rămas fără cvorum. Florin Iordache este preşedintele Comisiei unde s-au modificat legile Justiţiei, legi care au primit sute de amendamente din partea USR şi PNL, toate respinse. Plecând de la aceste două proiecte de lege, PSD a gândit ordinea de zi în felul următor: a aşezat în capul listei proiectul lui Iordache şi abia la coada listei legile Justiţiei. Iată logica. 

Pasul 1. Modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor este primul proiect aşezat pe ordinea de zi a plenului. În Comisia de Regulament, proiectul lui Iordache a primit aviz negativ, pentru că UDMR nu a mai votat alături de PSD. De ce? Pentru că tot miercuri, pe ordinea de zi a plenului, se găseşte un proiect de lege UDMR dedicat înfiinţării liceului teologic din Târgu-Mureş, închis prin hotărâre judecătorească vara trecută. Astfel, liderii maghiari au încercat să-i forţeze pe social-democraţi să le susţină proiectul. Deşi a primit vot negativ în Comisie, modificarea Regulamentului va fi adoptată de plen, pentru că PSD are majoritate şi fără UDMR, deşi una la limită.

Pasul 2. PSD trimite imediat modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor spre publicare la Monitorul Oficial, instituţie subordonată Guvernului PSD.

Pasul 3. Până să se publice în Monitorul Oficial – o chestiune de câteva  ore – deputaţii vor discuta încă 15 proiecte de lege aflate pe ordinea de zi, printre care şi cel iniţiat de UDMR referitor la liceul teologic. Deci vor fi dezbateri aprinse în plen, iar timpul va trece în favoarea PSD.

Pasul 4. În momentul în care modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor va fi publicată în Monitorul Oficial, liderii PSD vor trece direct la legile Justiţiei, aflate la coada ordinii de zi – poziţiile 16 şi 17.

Pasul 5. Majoritatea PSD-ALDE şi, foarte probabil, UDMR va vota pe repede-nainte cele două legi ale Justiţiei din pachetul de „reformă“. Prima lege, referitoare la statutul magistraţilor, a fost adoptată luni, după şedinţa solemnă dedicată Regelui Mihai. Atunci, UDMR a votat alături de PSD şi ALDE. „Vrem stat de drept, nu un stat dirijat de procurori“, a justificat votul formaţiunea maghiară.

Liderii Opoziţiei nu vor mai putea cere ca amendamentele respinse în Comisia Iordache la legile Justiţiei să mai fie dezbătute şi respinse încă o dată în plen, pentru că noul Regulament al Camerei Deputaţilor, publicat în Monitorul Oficial cu câteva minute înainte, va fi deja în vigoare. Practic, PSD, prin modificarea Regulamentului, a pus căluşul în gura Opoziţiei. Săptămâna trecută, când prima lege a Justiţiei a ajuns în plen, USR şi PNL au cerut ca toate amendamentele respinse o dată în Comisie să mai fie respinse încă o dată, bucată cu bucată, şi în plen. Aşa s-a întins şedinţa pe durata a 13 ore, iar la final PSD n-a mai avut cvorum. Acum, cu noul Regulament, Opoziţia nu mai poate bloca în niciun fel legile Justiţiei.

Pasul 6. Adoptate de Camera Deputaţilor, legile vor ajunge la Senat, unde vor fi votate tot de urgenţă săptămâna viitoare, astfel încât, până la vacanţa de Crăciun, tot pachetul va fi adoptat de cele două Camere şi trimis spre promulgare la Cotroceni. De acolo, începe o nouă epopee. Atât preşedintele, cât şi partidele de Opoziţie pot contesta la Curtea Constituţională cele trei legi care lovesc la temelia Justiţiei.

Brambureală în Comisia Iordache
Comisia parlamentară unde se dezbat legile Justiţiei, condusă de Florin Iordache, a adoptat ieri-dimineaţă un amendament, apoi seara s-a răzgândit şi l-a anulat. USR şi ALDE au propus introducerea unei imunităţi sporite pentru magistraţi. A fost adoptată. Ulterior, după ce a ieşit scandal în presă, deputatul USR Stelian Ion a solicitat revenirea asupra amendamentului care prevedea că magistraţii nu pot fi urmăriţi penal fără încuviinţarea CSM, solicitând respingerea acestuia. Stelian Ion s-a plâns că dezbaterile în comisie s-au desfăşurat în prea mare viteză. La solicitarea deputatului USR, Florin Iordache a spus că, din moment ce iniţiatorul nu îşi mai susţine amendamentul, acesta se consideră anulat, fără a mai supune la vot respingerea. Pe repede-nainte. Nici ALDE nu a mai susţinut amendamentul, deşi figura ca iniţiator alături de USR.

 

citeste totul despre: