VIDEO Iohannis: Moştenirea comunismului s-a văzut în toate perioadele în care PSD-ul a fost la putere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a prezentat duminică programul prezidenţial intitulat „Împreună pentru România normală”. În discursul său, acesta a atacat din nou PSD, despre care spune că perpetuează „incompetenţă şi corupţie” şi că reprezintă „o piedică în calea dezvoltării României”.

Klaus Iohannis: Au trecut 30 de ani de la Revoluţie, însă moştenirea comunismului s-a văzut în toate perioadele în care PSD-ul a fost la putere, perpetuând incompetenţă şi corupţie. Acest partid a fost o piedică în calea dezvoltării României în toţi aceşti 30 de ani. A politizat administraţia, a inhibat funcţionarea normală a instituţiilor, a încercat politizarea justiţiei şi a vrut să facă drepturi speciale pentru penali. După această guvernare PSD România riscă să rămână singura ţară din UE cu MCV. Guvernarea eşuată a PSD a sofocat ţara prin incompetenţă, birocraţie. Drumul spre o Românie normală este unul foarte dificil dar sunt optimist. Astăzi românii vor schimbare şi luptă pentru această schimbare. Este timpul pentru a răspunde onest şi asumat la întrebarea «ce avem de făcut pentru ca România să devină o ţară normală». Eu ştiu care sunt paşii şi direcţiile de urmat iar viziunea pe care o propun cetăţenilor se regăseşte în programul prezidenţial «Împreună pentru România normală».


România normală e ţara în care statul se află în slujba cetăţeanului. După guvernarea dezastruoasă a PSD trebuie să refacem credibilitatea instituţiilor statului pentru ca cetăţenii să-şi recapete încrederea şi să se simtă în siguranţă. Instituţiile satatului trebuie supuse unui proces de audit. Trebuie să reaşezăm administraţia publică pe fundamente corecte. România normală este România legii adică ţara în care legea este egală pentru toţi. Nimeni nu ar trebui să se poată pune mai presus de lege pentru a scăpa de răspundere.

România normală este România sustenabilă prin educaţie. Educaţia prefigurează viitorul oricărei naţiuni. Dacă vrem să ştim cum va arăta România peste 2 sau 3 decenii trebuie să ne uităm atent la sistemul de învăţământ. Vom continua împreună proiectul «România educată» pentru ca soluţiile identificate să fie puse în aplicare. În România normală fiecare copil are acces la educaţie, şcoala formează cetăţeni activi şi implicaţi. Am încredere că vom avea în curând o strategie coerentă pentru a lăsa în urmă haosul legislativ al ultimilor ani.

România normală e proiectul întregii noastre generaţie pentru a ne îndeplini cel mai frumos vis. Acela ca România din inimile noastre să devină realitate. Am făcut deja paşi importanţi pentru înlăturarea celor care au făcut atât de mult rău României. Lupta împotriva pesedimului e una de durată. Vom putea construi temeinic România normalâ când prin votul românilor partidele autentic democratice vor avea întreaga legitimitate pentru a transforma în realitate această viziune”, a declarat Klaus Iohannis.

Într-un document de 88 de pagini intitulat „Împreună pentru România normală”, Klaus Iohannis arată că îşi propune să pună „statul în slujba cetăţeanului” şi îşi structurează pilonii priorităţilor sale în şapte direcţii: România legii – garantăm statul de drept; România sustenabilă – promovăm educaţia, sănătatea şi solidaritatea socială; România prosperă şi predictibilă – consolidăm România antreprenorială; România competitivă – remediem decalajele prin strategii şi politici inteligente; România conectată – dezvoltăm infrastructura şi digitalizarea; România europeană – sporim beneficiile integrării europene; şi România puternică – promovăm parteneriate durabile.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite