Iohannis a atacat la CCR legea care prevede prescrierea conflictului de interese după trei ani

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat, joi, Curtea Constituţionala în legătura cu proiectul adoptat de Senat, al deputatului PSD Cătălin Rădulescu, care prevede că starea de incompatibilitate şi conflictul de interese să fie prescrise după trei ani de la data săvârşirii lor.

Şeful statului arată în sesizare că legea încalcă prevederile art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie şi instituie un paralelism legislativ, venind şi în contradicţie cu prevederile cuprinse în art. 11 din acelaşi act normativ. Astfel, potrivit art. 11 alin. (l) din Legea nr. 176/2010, "activitatea de evaluare a declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, precum şi cea de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora”. În temeiul alin. (2) al aceluiaşi articol, "activitatea ce se efectuează pe durata prevăzută la alin. (1) constă în evaluarea declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a conflictelor de interese sau a incompatibilităţilor, exclusiv pentru perioada exercitării funcţiilor sau demnităţilor publice”, potrivit News.ro. 

Preşedintele arată că în cuprinsul aceluiaşi act normativ se regăsesc două dispoziţii contradictorii cu privire la momentul până la care Agenţia Naţională de Integritate poate evalua diferenţele semnificative de avere, existenţa unor conflicte de interese sau a unor stări de incompatibilitate. Mai mult, art. 25 alin. (5) nou introdus duce la imposibilitatea Agenţiei Naţionale de Integritate - instituţie cu competenţă unică în materia evaluării declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, precum şi cea de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor, urmată de confirmarea/infirmarea instanţelor de judecată - să mai evalueze şi să sancţioneze nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese.

„Aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, conceptul „statul de drept”, consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituţie, „presupune, pe de o parte, capacitatea statului de a asigura cetăţenilor servicii publice de calitate şi de a crea mijloacele pentru a spori încrederea acestora în instituţiile şi autorităţile publice. Legea arată obligaţia statului de a impune standarde etice şi profesionale, în special celor chemaţi să îndeplinească activităţi ori servicii de interes public şi, cu atât mai mult, celor care înfăptuiesc acte de autoritate publică, adică pentru acei agenţi publici sau privaţi care sunt învestiţi şi au abilitarea de a invoca autoritatea statului în îndeplinirea anumitor acte sau sarcini. Statul este dator să creeze toate premisele - iar cadrul legislativ este una dintre ele - pentru exercitarea funcţiilor sale de către profesionişti care îndeplinesc criterii profesionale şi de probitate morală” (Decizia nr. 582/2016). Curtea Constituţională a reţinut că importanţa şi necesitatea reglementărilor în materia combaterii corupţiei şi promovării integrităţii în sectorul public, în cadrul sistemului normativ naţional, sunt cunoscute şi acceptate, aceste reglementări reprezentând răspunsul la o cerinţă reală a societăţii româneşti şi o componentă de bază a dialogului României cu partenerii săi europeni, în cadrul procesului de evaluare a modului de îndeplinire a obligaţiilor asumate de aceasta ca stat membru al Uniunii Europene (Decizia nr. 1.412/2008 sau Decizia nr. 1.082/2009). Printre altele, Curtea a statuat că din raţiuni de prevenire a faptelor de corupţie de către anumite categorii de personal, anume individualizate, legiuitorul este liber să instituie în sarcina acestora obligaţii suplimentare, tocmai în considerarea activităţii pe care acesta o desfăşoară, activitate de o anumită natură şi importanţă socială", menţionează Iohannis în sesizarea trimisă CCR. 

Şeful statului mai spune că scopul iniţial urmărit de către legiuitor - acela de a asigura integritatea persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor sau funcţiilor publice - este puternic afectat prin modificarea legislativă preconizată, care lipseşte de eficienţă lupta împotriva corupţiei şi afectează cadrul legislativ în materie de integritate.

De asemenea, modificările propuse nu sunt însoţite de dispoziţii care să înlăture confuzia în raport cu legea aplicabilă în materia procedurii de constatare a stărilor de incompatibilitate ori conflict de interese în cazul persoanelor care exercită funcţii sau demnităţi publice şi creează premisele pentru lipsirea de finalitate a procedurii reglementate în cuprinsul Legii nr. 144/2007. 

Iohannis explică faptul că articolele trimise Curţii contravin principiului statului de drept consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituţie, afectând în mod direct activitatea de prevenire şi sancţionare a averilor nejustificate, a conflictelor de interese sau a incompatibilităţilor. 

Totodată, norma nou introdusă prevede că "faptele (...) se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor”. Această soluţie legislativă este lipsită de claritate şi precizie, întrucât duce la concluzia că faptele se prescriu, când, în realitate, norma ar trebui să expliciteze că este vizată prescripţia răspunderii. 

„Dincolo de acest element care afectează claritatea normei, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie, nu este clară nici natura juridică a acestui termen de 3 ani şi nici nu este clar dacă noul alineat introdus se referă şi la prescripţia răspunderii penale în situaţia în care faptele ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni. Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta şi dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni”. Într-o atare situaţie, dispoziţiile legii supuse controlului de neconstituţionalitate sunt şi mai neclare, suprapunându-se cu dispoziţiile art. 154 alin. (2) din Codul penal, care reglementează prescripţia răspunderii penale, conform căruia: „Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act”, se mai arată în sesizarea trimisă CCR. 

În schimb, şeful statului spune că, dacă legiuitorul nu a intenţionat reglementarea unui termen al răspunderii pentru încălcarea dispoziţiilor referitoare la conflictele de interese sau incompatibilităţi, cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani, respectiv „de la data săvârşirii” faptelor ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, norma este impredictibilă sub cel puţin două aspecte, ceea ce contravine art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, în componenta privind calitatea normei.

„În primul rând, prin raportare la cadrul general în materie – respectiv dispoziţiile art. 2517 din Codul civil - prescripţia ar trebui să înceapă să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui, în conformitate cu art. 2523 din acelaşi act normativ. De altfel, neclaritatea vizează incidenţa regimului general al prescripţiei extinctive în ansamblul său, aşa cum acesta este reglementat în Cartea a VI-a „despre prescripţia extinctivă, decădere şi calculul termenelor” din Codul Civil, aspect deosebit de important de lămurit, mai ales din perspectiva identificării actului întrerupător al acestui termen de prescripţie", sesizează el.

În al doilea rând, Klaus Iohannis afirmă că starea de incompatibilitate presupune o faptă continuă, în sensul că starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care persoana în cauză a exercitat o funcţie sau o demnitate publică, noţiunea de „data săvârşirii” este neclară, cu consecinţa aplicării textului într-un mod neunitar în practică, aspect contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie. 

Preşedintele aminteşte şi de faptul că în data de 4 iulie 2018, CCR a pronunţat Decizia nr. 456/2018 aflată în fază de redactare. Conform comunicatului emis în aceeaşi dată, Curtea a admis criticile de neconstituţionalitate formulate de Preşedintele României, constatând că dispoziţiile art. unic pct. 5 din Legea pentru modificarea Legii nr.161/2013 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, sunt neconstituţionale. Potrivit respectivei dispoziţii criticate, în Legea nr. 161/2003 era introdus un nou articol, art. 1161, cu următorul cuprins: „faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor, în conformitate cu art. 2517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare”.

Astfel, atât situaţia în care Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale respectivele dispoziţii pentru faptul că se referă la prescrierea faptelor ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, cât şi cea în care, din modul de formulare a textului, nu este clară incidenţa regimului general al prescripţiei reglementat de art. 2517 din Codul civil, sunt aplicabile şi în acest caz, prin raportare la conţinutul normelor supuse controlului de constituţionalitate aducându-se atingere art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie.