Grindeanu, după întâlnirea cu premierul francez: România a cerut şi va primi sprijin pentru pregătirea preşedinţiei Consiliul UE din 2019

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Sorin Grindeanu a vorbit, joi, după întâlnirea pe care a avut-o la Paris cu omologul său francez, Edouard Philippe, despre temele abordate printre care se numără şi faptul că România a cerut şi va primi de la Franţa sprijin pentru pregătirea preşedinţiei Consiliului UE din 2019.

Declaraţiile premierului Sorin Grindeanu după întrevederea cu omologul său francez, Edouard Philippe:  

Ieri am vorbit la Paris despre aderarea României la Agenţia Nucleară, care este un pas important pentru aderarea la OCDE. Am dat exemplul acesta şi aseară şi acum am să fac o comparaţie. Dacă aderea la NATO ne-a adus securitatea, cea la UE creştere economică, aderarea le OCDE ne va aduce prestigiu. Ceee ce reprezintă o victorie importantă. 

Scopul întâlnirii cu Philippe este legat de întărirea parteneriatului strategic cu Franţa, Am discutat despre cum putem contribui la întărirea proiectului comun european, mai ales că am cerut şi vom primi ajutor în organizarea preşedinţiei Consiliul UE din 2019, pentru a vedea care vor fi priorităţile. 

La nivelul anului 2016, între Franţa şi România au existat schimburi economice de 8 miliarde de euro. Este loc de îmbunătăţire în unele domenii. Am convenit să avem grupuri de lucru intreministeriale, franceze române, tocmai pentru a îmbunăţii aceste domenii. 

Am mulţumit pentru sprijinul venit de la Franţa pentru aderarea la OCDE. Franţa ne-a susţinut în multe momente cheie. Am discutat despre MCV, despre politica comună europeană de apărarea. Sunt dosare pe care ne-am armonizat punctele de vedere. L-am invitat pe premier să vină în România, tocmai pentru a consolida relaţiile române-franceze.

Reporter: Poate să fie România un liant în politica externă?

Aici sunt două direcţii: întărirea proiectului european şi întărirea parteneriatului cu SUA. Aceştia sunt cei doi piloni pe care trebuie să-i consolidăm. Toate vizitele sunt binevenite şi nu se exclud una pe alta.

În ţara ştim că este o evaluare a miniştrilor. Există o primă concluzie?

Este normal să fie evaluări. Este un guvern de coaliţie. Nu e un guvern perfect, tot timpul este loc de mai bine. Eu îmi doresc ca toate aceste lucruri să ducă la îmbunătăţirea activităţii guvernului..

Vă mai sprijină coaliţia de guvernare la fel ca la început?

Nu există nicio ştirbire cu privire la autoritatea premierului,. Rolul meu este să încerc, împreună cu echipa, să facem ceea ce am promis. Replici şi chestiuni care nu ţin de agenda guvernului pe care-l conduc nu o să dau.

Este remanierea o temă actuală de discuţie?

Există o evaluarea permannentă. Sunt lucruri pe care le consider normale şi nu neapărat schimbările de miniştri sunt importante, ci să îmbunătăţim activitatea acolo unde este cazul.


„O să am o întâlnire extrem de importantă cu primul-ministru francez, cu domnul Edouard Philippe, unde extrem de important pentru noi, ca ţară, este să transmitem ataşamentul nostru la proiectul comun european, întărirea proiectului comun european - e unul din pilonii noştri de politică externă. De asemenea, suntem extrem de interesaţi în dezvoltarea parteneriatului strategic pe care România îl are şi cu Franţa. Franţa a fost, în decursul anilor, una dintre ţările care au susţinut, permanent, România în procesul său de aderare, de exemplu, la NATO sau la Uniunea Europeană. Şi, de asemenea, ne susţine şi pe ceea ce vorbeam mai devreme, pentru a deveni membri OCDE", a declarat Sorin Grindeanu, într-o intervenţie telefonică de la Paris la Antena 3.

Premierul a subliniat că Franţa reprezintă un aliat istoric al României, adăugând că întărirea parteneriatului strategic bilateral se poate dezvolta pe foarte multe componente.

„Vreau să vă spun un lucru de care nu se vorbeşte foarte, foarte mult. Tot timpul vorbim de partea de apărare, de partea economică şi sunt extrem de importante aceste lucruri, dar să ştiţi că şi agenda culturală dintre România şi Franţa şi anul cultural francez, în acest moment, şi din toate semnalele pe care le am de aici, de la Paris, lucrurile merg foarte, foarte bine din acest punct de vedere. De asemenea, mă interesează şi ne interesează să obţinem suportul Franţei în dosarele importante pentru noi, cum ar fi MCV, Schengen, aderarea de care vă aminteam şi aici avem deja acest suport ca membri la OCDE. Sunt lucruri extrem de importante pentru noi, iar suportul Franţei este esenţial pentru România“, a subliniat Grindeanu.

Întâlnirea premierului Sorin Grindeanu cu prim-ministrul Edouard Philippe este programată să se desfăşoare joi dimineaţă la sediul Guvernului francez, în jurul orei 10,00, urmând să aibă loc declaraţii de presă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite