VIDEO Du-te la vot, om bun! Alege Europa!

Alegeri europarlamentare FOTO Parlamentul European

Dacă ştii ce faci duminică, nu-ţi pierde timpul să citeşti textul de mai jos. Dacă nu ştii, dar ţii şi la democraţie, şi la o Românie apărată de poftele teritoriale ale Moscovei, n-ai decât o unică alternativă...

Îţi iubeşti, omule, ţara? Libertatea? Dar familia? Dar iubita? Iar tu femeie, îţi adori bărbatul, casa, curtea, neamul, statul? Dăruieşte-le un cadou scump, ce nu te va costa nimic, dar s-ar putea să îi ferească de mari nenorociri pe cei pe care îi iubeşti. Du-te la vot. Alege Europa.

Votează-i valorile şi întăreşte-ţi astfel, acasă, democraţia şi statul de drept. Fiindcă miza scrutinelor europene din a 25-a zi a lunii mai s-ar putea să fie mult mai mare decât crezi şi pentru România şi pentru lumea din care va face ea parte. Fiindcă de ele depinde nu doar viitorul unui continent pus în pericol de extremişti din vest şi de la răsărit. E-n joc şi soarta euro-atlantică a României, pe care unii ar dori-o colonie asiatică.

Du-te la vot, om bun! Alege Europa!

Cei din urmă aplică tactica eternă a incompetenţei şi ticăloşiei. Dacă nu se poate câştiga curat, pe argument, se recurge la aruncatul de praf naţionalist în ochi. Se clamează o presupusă „mândrie de a fi român”. Sunt „mândru de a fi german” e şi lozinca naziştilor germani. Concomitent se afirmă că adversarul politic e „fascist”. Se mai lansează promisiunea de a se trimite la Bruxelles eurodeputaţi care să-şi  apere compatrioţii. România i-a avut şi până acum. De pildă, în persoana Monicăi Macovei.

Dar pe premierul României, cel care-i face să pălească de invidie şi pe Pinocchio şi pe Baronul Münchhausen, acest fapt nu l-a împiedicat s-o calomnieze gros. I-a aplicat celei mai viguroase apărătoare a democraţiei şi statului de drept din România eticheta falsă de „fascistă”.  În democraţii funcţionale, asemenea minciuni sfruntate, defel nevinovate, se pedepsesc la urne.

Dacă netrebnicia reuşeşte totuşi să evite prăbuşirea, de vină nu-i doar  un electorat dezinformat. Ci şi tactica fărâmiţării. Pulverizarea opoziţei se obţine prin blocarea unificării ei, prin cumpărarea sau şantajarea de politicieni, prin gâdilarea vanităţilor, prin vehicularea de infame zvonuri, prin abjecţia discreditării şanselor  acelor candidaţi capabili, cărora li se regretă ipocrit o prezumtivă lipsă de „carismă”, de  „stofă”, a „forţei necesare să câştige".

Şi se mai obţine şi prin varii alte mârşăvii şi mişelii tv. Prin apeluri la boicot în numele unei himerice uniri. Prin manipularea apolitismului. Nimic nu-mi iscă o mai intensă lehamite decât lehamitea politică. Ne întâlnim cu ea frecvent. Nu doar în România.

Ani la rând, clasa politică germană s-a dat de ceasul morţii să-i convingă pe oameni să se ducă la vot. Bătălia părea pierdută. Fiindcă tot mai mulţi, prostiţi de consumul excesiv de bere şi telenovele, ca şi de excitantul dolce far niente tipic statului asistenţial, ori sastisiţi de excesul birocratic al UE, aveau alte priorităţi în ziua votului decât să încerce să-şi determine propriul viitor.

Or, lehamitatea este reţeta paraliziei civice şi a decesului politic. Democraţia, e clar, nu poate trăi fără alegeri. Iar fără democraţie, moare libertatea, care e întotdeauna,  în primul rând, una individuală, "dreptul" cetăţeanului "de a spune nu", spre a-l parafraza pe Isaiah Berlin.

Fără democraţie şi fără stat de drept intră în comă adevărul şi dreptatea piere, legea se trece prin maşina de tocat, vertiginos se stinge şansa oricărei coexistenţe. Deşi cu ochii înceţoşaţi de televiziunea de partid am ajuns martorii agoniei libertăţii în spaţiul ex-sovietic unde s-a purces mai întâi la surghiunul democraţiei ruseşti, iar apoi la demolarea edificiului dreptului internaţional prin agresiunea neoimperială. Fără democraţie şi stat de drept se deschide larg poarta corupţiei, a trădării neamului, a vânzării lui în beneficiul oligarhiei şi puterilor tiranice. Se recade în colectivism şi totalitarism.

E oare o fatalitate să fim victimele celor mari şi tari? Criza izbucnită în 2008 i-a trezit pe mulţi din morţi. Europa occidentală s-a repolitizat în ritm alert. Dar mai umblă mulţi cu sorcova, nu în ultimul rând în România. Unii trişează, încercând, în beneficiul baronetului corupt să prostească acea parte a electoratului care s-a săturat de guvernanţi, dar nu se dă în vânt nici după opoziţie.

Sigur, scepticul are şi el drepturile sale. Iar boicotul e, în genere, un instrument legitim. Dar el reclamă un discernământ politic rar. În cazul României abţinerea ar însemna în această fază, de pericol amplu, favorizarea clară a unei tabere. A celei călare pe motoare,  dar prea puţin capabilă să piloteze către libertate şi prosperitate o ţară mai ameninţată, mai vulnerabilă decât oricând în ultimele zeci de ani, în tentativa ei de a-şi păstra independenţa şi stabilitatea în cadrul alianţei ei occidentale.

Pseudoargumentele fie naive, fie interesate ale partizanilor unui boicot, sinucigaş din unghiul democraţiei, sunt de ordinul celor vehiculate întodeauna  în asemenea situaţii. Nici un partid n-ar merita, chipurile, încrederea ta de cetăţean. Politicienii ar fi toţi, pasămite, „vinovaţi”, „corupţi”, „o apă şi un pământ”. Imaculaţi cum ne pretindem, refuzăm să cauţionăm răul cel mai mic, fiindcă ne-am săturat să mai alegem între două rele...

Or, e cert că în România există nu doar o clasă politică tarată de corupţie. Nu e chiar toată ţara plină numai de pucişti, plagiatori, atentatori la o justiţie mai independentă azi decât a fost vreodată, ultranaţionalişti antieuropeni, pro-ruşi ori slugi securisto-legionare ale baronetului local, central şi regional.

Mai sunt totuşi destui oameni politici responsabili, cu o carte de vizită democratică ireproşabilă, care au demonstrat cu asupra de măsură că sunt moral şi intelectual capabili să-şi reprezinte compatrioţii. Oameni ca MRU, de pildă.

A nu opta, la urne, din cine ştie ce motive iraţionale nu poate fi în consecinţă  o alternativă cât de cât viabilă. Căci România are de jucat, pe viitor, în meciuri grele. Şi are a se apăra fără atuuri proprii multe, la o masă regională la care joacă jucători specializaţi în cacialmele dure, ca Putin, Jobbik şi compania. Sceleraţii abia aşteaptă să-şi dezbrace adversarii.  Li se va putea ţine piept? Dacă îi iubeşti pe-ai tăi, ajută-i tu, om bun. Ajută-i cu un scut, cu o armură, sau chiar şi numai cu o za. Sau, pur şi simplu, dăruieşte-le un vot.

Articol semnat de Petre M. Iancu.