Dl Tăriceanu şi Popeye Marinarul

Cred că nici pe vremea când era prim-ministru şi preşedintele PNL, când se certa zilnic la scenă deschisă cu preşedintele Traian Băsescu, când economia duduia şi ţara se prăbuşea nu era mai harnic ca acum dl Călin Popescu-Tăriceanu.

E drept, hărnicia actualului preşedinte al Senatului şi energiile aferente se concentrează doar în două domenii, socotite de domnia-sa drept obiective prioritare. Iată, azi dl. Tăriceanu e important căci se discută prima moţiune simplă cu care se confruntă guvernul Cioloş. Moţiune scornită de-alde Tăriceanu, doar-doar o va speria pe d-na ministru Raluca Prună. Dl. Tăriceanu a devenit brusc interesat ori mimează interesul pentru soarta TVR pe care o vrea neapărat în insolvenţă, aşa cum o vrea şi penalul Remus Borza ce se şi autoproclamă administrator judiciar, drept pentru care inventează proiecte de amendamente legislative anapoda, în contradicţie chiar cu legea fundamentală a ţării. Şi lansează zilnic atacuri la adresa justiţiei, a procurorilor, a DNA. Ajungând la concluzia că România ar suferi de un tot mai accentuat deficit de democraţie. Care s-ar putea să îi afecteze foarte curând chiar şi ţanţoşa lui persoană.

Pe fondul acestui hiper-activism şi devotament faţă de ceea ce dl. Tăriceanu socoteşte a fi nu, nu interesul naţional, căci acesta era specialitatea cuiva pe care azi, fără prea multe mustrări de conştiinţă ori bătăi de cap, îl putem socoti drept fost, ci, cum spuneam, obiective prioritare, a apărut ameninţarea îndepărtării fercheşului manechin de odinioară de la Apaca, de la şefia Senatului. Îi vor răul foştii săi tovarăşi de partid, actualii mari penelişti, contaminaţi de rău şi ingratitudine odată cu fuziunea neterminată cu fostul PDL. Acela pe care, pe vremea când se mai chema încă PD, dl. Tăriceanu l-a gonit de la guvernare şi de la borcanul cu miere, un borcan din care însă pedeliştii au avut grijă să se înfrupte copios în anii când premier a devenit dl. Emil Boc.

În plănuitul puci parlamentar care ar urma să se consume foarte curând, liberalilor li se vor asocia uneperiştii. Care, rămaşi orfani de generalul Oprea, dar şi de puşcăriaşul Neculai Onţanu, lipsiţi de protecţia interesată şi contra-voturi a PSD şi intraţi în custodia lui Valeriu Steriu, par să fi declanşat o ofensivă de reparare a imaginii şi de recuperare a onoarei pierdute, un prim punct al bizarei lor bătălii fiind înlăturarea d-lui Tăriceanu din jilţul de al doilea om în Stat.

Raţiunea pentru care liberalii vor să îl lase fără funcţie pe Călin Popescu-Tăriceanu nu e greu de ghicit. ALDE, formaţiunea politică altminteri eteroclită, al cărei co-preşedinte este fostul premier, se pretinde a fi una de dreapta. Aşa cum se autoproclamă a fi şi liberalii. Or, la dreapta spectrului politic românesc aglomeraţia e destul de mare, orgoliile şi certurile asemenea, posibilităţile de împăcare nule, iar la unificare nici nu putem visa. Intervine, aşadar, o divizare a electoratului, o împrăştiere a acestuia. Care numai în favoarea liberalilor nu e.

Funcţia pe care încă o deţine îi asigură d-lui Tăriceanu un anume ascendent prin comparaţie cu poziţiile tot mai fragile, mai şubrede, mai compromise, din cauza necugetatelor fapte proprii în cascadă ale doamnei Alina Gorghiu şi ale domnului Vasile Blaga. Ascendentul în cauză se transferă într-o oarecare măsură şi asupra partidului condus de dl. Tăriceanu, funcţionând drept bonus, drept primă electorală, aşa simbolică cum e ea. Unde mai pui că ALDE mimează liberalismul având pentru aceasta drept sponsor principal PSD. Partidul care se află, de fapt, la butoane şi căruia dl. Tăriceanu îi datorează dregătoria.

Situaţia din sondaje a liberalilor nu e defel roză, nu e încurajatoare şi nu le îngăduie acestora nici măcar luxul de a nu lua în calcul simbolismele. Un eşec în alegerile locale, cu atât mai mult o nereuşită la primăria Bucureştilor va fi un semn teribil de rău pentru legislativele de la sfârşitul toamnei. Iar dacă şi acestea se vor termina prost atât doamna Gorghiu cât şi domnul Blaga vor fi nişte simple epave politice.

Mai puţin clare sunt raţiunile practice în virtutea cărora uneperiştii ar fi interesaţi să îl vadă pe Călin Popescu-Tăriceanu fără funcţia a cărui deţinere îl face pe acesta atât de fericit. Dl. Steriu respinge cu tărie existenţa oricărui substrat, a oricărei dorinţe ascunse a oştenilor moşteniţi de la generalii de carton Oprea şi Onţanu, de a-şi asigura o alianţă politică cu PNL. Singura care ar putea salva de la dezintegrare, fie ea şi lentă, PNL. Profeţită de însăşi doamna Gorghiu. Se face mare caz de moralitate. O valoare morală de care UNPR a fost până de curând lipsit şi care nu cred să îşi fi făcut apariţia în partid după bruştele şi impusele schimbări la vârf.
Nu ştiu câte şanse de succes are încercarea PNL de  a-l trimite la vestiare pe dl. Călin Popescu-Tăriceanu. Sigur sunt de un singur lucru. Şi anume că liberalii par a se comporta în această luptă asemenea unui Popeye Marinarul. Care ţine să îşi încoarde muştii, chiar dacă rezervele de spanac aflate la dispoziţie nu sunt tocmai suficiente.

Dar în politica de desen animat de la Bucureşti astfel de încercări caraghioase nu sunt din păcate taxate atât de dur precum s-ar cuveni.