Curtea de Conturi, condusă de unul dintre locotenenţii lui Dragnea, a refuzat de trei ori să facă un control la PSD privind cheltuirea banilor din subvenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marian Muhuleţ, vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), a acuzat marţi Curtea de Consturi că a refuzat în mod repetat să verifice modul în care au fost cheltuiţi banii publici primiţi de PSD din subvenţiile acordate partidelor politice. Preşedintele Curţii de Conturi este Mihai Busuioc, unul dintre apropiaţiilui Liviu Dragnea, instalat la şefia instituţiei în 2017, cu voturile majorităţii PSD-ALDE.

„Raportul (de control al AEP – n.r.) nu a fost finalizat în momentul de faţă. Controlul a fost suspendat în luna ianuarie, ca urmare a unei adrese primită de la Curtea de Conturi, care, conform legii, ar trebui să fie alături de noi în controlarea subvenţiilor partidelor politice beneficiare de subvenţie. Ne-am adresat Curţii de Conturi înainte de a începe controlul anul trecut cu o solicitare de a veni alături de noi în control. Fiecare instituţie îşi face raportul ei, dar controlul ar trebui să fie simultan. S-a răspuns la vremea respectivă că nu pot veni în control pentru că nu era în planul de control pe anul 2018, am revenit cu solicitarea în decembrie pentru a veni alături de noi în luna ianuarie, deoarece controalele la mai multe formaţiuni politice parlamentare erau prelungite pe luna ianuarie, ni s-a răspuns la finalul lunii ianuarie, când mai aveam un singur control în curs de reluare la PSD, că decizia plenului Curţii de Conturi este ca exercitarea controlului asupra subvenţiilor să se facă începând cu luna august a acestui an”, a declarat Marian Muhuleţ, la Parlament, după audierea din Comisiile juridice reunite pentru funcţia de preşedinte al AEP.

El consideră că nu a fost o decizie corectă luată de Curtea de Conturi.

„Ieri (luni – n.r.) am transmis o nouă adresă Curţii de Conturi prin care solicităm să trateze cu celeritate această solicitare a noastră şi să vină alături de noi în control începând cu data de 1 martie 2019. La toate partidele beneficiare de subvenţie se terminase controlul de fond pe 2017, aşa cum el fusese declanşat de AEP”, a spus Muhuleţ.

Întrebat dacă AEP a găsit nereguli în ceea ce priveşte cheltuirea banilor până în momentul opririi controlului, el a răspuns: „Având în vedere că există adrese şi de la Parchetul General şi de la DNA referitoare la eventuale nereguli care ar putea exista în contabilitatea PSD, există o umbră de suspiciune. Ceea ce au descoperit controlorii AEP până în acest moment nu vă pot preciza, pentru că este o activitate în curs de desfăşurare. (…) Colegii mei care sunt controlori din partea departamentului de control al finanţării partidelor politice au toată independenţa şi toate cunoştinţele necesare să nu încheie un raport viciat”.

Muhuleţ a menţionat că AEP în mod curent controlează activitatea partidelor politice privind activitatea financiară, aşa cum prevede legea 334. „Avem controale de fond pe care le facem în fiecare an cu un an în urmă. Legea prevede că doar pe parte de subvenţii, fiind fonduri publice, trebuie să exercite şi Curtea de Conturi control separat de AEP”, a explicat Marian Muhuleţ.

PNL, USR şi PMP au propus un candidat unic la şefia Autorităţii Electorale Permanente (AEP) în persoana lui Marian Muhuleţ, actual vicepreşedinte al instituţiei, numit în funcţie în 2016 de către preşedintele Klaus Iohannis.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite