Ciucă: Canoistul nostru Cătălin Chirilă rescrie istoria canoei româneşti şi continuă drumul de aur deschis de legendarul Ivan Patzaichin
0Premierul Nicolae Ciucă l-a felicitat pe sportivul nostru Cătălin Chirilă pentru rezultatele obţinute la Campionatele mondiale de Canoe Sprint din Canada. Premierul a scris că sportivul „rescrie istoria canoei româneşti şi continuă drumul de aur deschis de legendarul Ivan Patzaichin”.
„Zile de sărbătoare pentru sportul românesc graţie performanţelor extraordinare obţinute de canoistul Cătălin Chirilă, la Campionatele mondiale de Canoe Sprint din Canada.Canoistul nostru rescrie istoria canoei româneşti şi continuă drumul de aur deschis de legendarul Ivan Patzaichin”, a scris premierul pe Facebook.
Şeful Executivului l-a felicitat pe Cătălin Chirilă „pentru rezultatele remarcabile obţinute la capătul multor ani de muncă” şi i-a urat succes mai departe. „ÎI felicit pe antrenori şi familia fără a căror susţinere aceste performanţe nu ar fi fost posibile! Asemenea celorlalţi campioni ai României, Cătălin este un model pentru generaţia tânără! Suntem mândri de campionii noştri”, a mai transmis Ciucă.
Sportivul român Cătălin Chirilă a cucerit medalia de aur în proba de canoe simplu pe 1.000 metri, duminică, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Halifax (Canada).