Alegeri prezidenţiale 2014. Cine va plăti oalele sparte
0Să fie deja doi sau trei ani de când pe ecranul în insolvenţă şi cam fără audienţă al „Realităţii tv” şi-a făcut apariţia din neant un jurnalist faţă pe care toţi ceilalţi angajaţi ai postului îl tratau cu o inexplicabilă deferenţă. Ca pe domnul Ştie-Tot, ca pe supremul guru.
Câteva luni mai încolo aveam să aflu că vocalul ziarist, amestec de naţionalism agresiv, de Rică Venturiano şi de Nae Girimea vine de la Cluj, loc unde are un socru putred de bogat, specializat în cărnuri şi mezeluri, iar naş de cununie i-a fost Sorin Roşca-Stănescu, expert în şantaje, etaje şi îmbogăţiri nerafinate.
Vreme destul de îndelungată, cetăţeanul respectiv şi-a pus plămânii şi emisiunea în slujba USL. Deci şi a premierului Victor Ponta. La începutul iernii trecute, prin decembrie, când USL-ul scârţia deja din toate încheieturile şi dădea semne că va crăpa curând, guristului cu pricina i-a fost promisă şefia TVR. Numai că Victor Ponta nu prea mai era dispus să-i îndeplinească toate capriciile lui Crin Antonescu, drept pentru care tomnateca apariţie a trebuit să-şi pună pofta-n cui şi să revină, spumegând, la matcă şi la talk-show-ul fără audienţă de fiecare seară. Cu dor de răzbunare, fireşte.
Care s-a pus în practică când USL-ul a crăpat şi postul s-a depesedizat. Atât de tare încât până şi preşedintele Traian Băsescu a început să-i calce pragul.
Cea mai recentă descindere prezidenţială s-a consumat ieri seară. Şi cum nu se făcea ca mult aşteptată dezvăluire referitoare la prezidenţiabilul cu trecut de ofiţer acoperit să se petreacă în faţa aceloraşi camere de luat vederi ce în urmă cu doar o lună au captat în direct delirul mistico-securistic al lui Robert Turcescu, Traian Băsescu a făcut-o aseară la Realitatea tv. Ocazie pentru Rareş Bogdan, căci despre el era vorba în rândurile de mai sus, să creadă că l-a prins pe Dumnezeu de picior.
Bucuria de a-l vedea pe Ponta înfundat şi orgoliu-i răzbunat l-a determinat pe Rareş Bogdan să uite şi puţina gazetărie pe care o ştie. A plusat şi îngroşat mai toate afirmaţiile preşedintelui şi a prezis dezastre pentru candidatul Ponta. Atât de mari încât Traian Băsescu însuşi a simţit nevoia să-i mai tempereze elanul. Exagerat prin comparaţie cu subţirimea şi efectul în plan real-electoral al dezvăluirilor prezidenţiale. Care, după cât de nesimţit e Victor Ponta şi cât de puţin îi pasă lui de lege şi morală, e clar că nu l-au costat pe acesta nici măcar o oră de somn şi, din păcate, nu îl vor costa mai nimic nici peste trei săptămâni, atunci când electoratul său captiv îi va asigura fără probleme accesul în turul doi.
Sunt gata să pariez că povestea spusă aseară de Traian Băsescu nu-l va afecta defel nici pe celălalt protagonist al ei. Aceasta pentru simplul motiv că dl. Teodor Meleşcanu e un candidat fără şanse reale. Care s-a înscris în cursa pentru Cotroceni doar din motive de CV.
Dacă cineva va avea de plătit un preţ după şezătoarea de aseară, acela ar trebui să fie, fără doar şi poate, Traian Băsescu. Care face ce face şi cu fiecare nouă apariţie tv îşi mai subminează un pic propria imagine. Căci nu se poate să nu te întrebi ce fel de preşedinte a fost, mai e acela care l-a lăsat în funcţie pe un şef SIE bănuit a fi fost nesincer. Acuzat că ar fi pus interesele şi amiciţiile personale, dar şi propriile sale interese politicianiste deasupra intereselor României. Aşa după cum ne-a lăsat să înţelegem dl. Băsescu că ar fi fost dl. Meleşcanu. Cum a tolerat preşedintele ca directorul unuia dintre cele mai importante servicii secrete din România să facă joc dublu? Cum vor reacţiona partenerii NATO ai României când vor afla toate acestea?
Şi nu se poate nici să nu te gândeşti ce fel de ziarist e acela care, ameţit de iluzia că Victor Ponta ar fi fost înfundat, iar el e răzbunat, nu i-a pus preşedintelui aceste întrebări nu tocmai fără relevanţă.