Culmea tupeului: după ce presa britanică a demonstrat că a cerut bani ca să susţină legi, Adrian Severin dă lecţii despre cum ar trebui să facem presă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Severin a luat cuvântul miercuri, la un seminar iniţiat de Renate Weber şi Norica Nicolai, la Parlamentul European. Tema discuţiei a fost mecanismul de cooperare şi verificare (MCV) impus de Comisia Europeană ţării noastre şi modul în care s-a cerut României ca CSM să dea recomandări privind o eventuală legiferare a presei.

De la publicarea celui mai recent  MCV au fost luări de cuvînt în PE, din partea liberalilor şi socialiştilor europeni care au semnalat lipsa unei echidistanţe politice  a Comisiei Europene. O sesiune de plen a PE a fost dedicată dezbaterii MCV pentu România, fiind aduse acuze grave de către europarlamentarii socialişti şi liberali şi contracarări de către reprezentanţii PPE.

Adrian Severin (n.r. neafiliat politic) şi Theodor Stolojan (PDL-PPE) sunt europarlamentarii români care au mai participat miercuri,  la dezbatere, în afară de iniţiatori.

Adrian Severin a adus o critică virulentă la adresa MCV, însă poziţia sa pe această temă a fost dezagreată de euoroparlamentarul britanic, Graham Watson, a semnalat corespondentul Adevărul de la Bruxelles, Cristian Unteanu.

Adrian Severin a anunţat o dezbatere în care va semnala datoria istorică pe care Germania o are de plătit României, în cadrul despăgubirilor de război. Germania a semnalat că va folosi dreptul de veto în cazul în care România va cere aderarea în spaţiul Schengen la Consiliul JAI din februarie.

Europarlamentarul Adrian Sevrin a fost implicat într-un scandal de corupţie, în urma unei investigaţii a ziarului britanic „The Sunday Times“. Ceilalţi doi europarlamentari care au fost de acord, ca şi Severin,  să susţină amendamente la legislaţia europeană contra unor sume de bani, Ernst Strasser, fost ministru de Interne în Austria, şi Zoran Thaler, din Slovenia, au demisionat din PE. Adrian Severin a refuzat să demisioneze din funcţia de europarlamentar, însă a fost exclus din grupul socialiştilor europeni, cât şi din PSD. La vremea respectivă, Severin a susţinut că nu ar fi făcut ceva „ilegal sau anormal” şi că a fost victima unei campanii mediatice.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite