Adrian Năstase a lansat „Blog’Roll“: „Stenograme ale unor gânduri şi fragmente de istorie politică, în lumea percheziţiilor informatice“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Năstase, la sesiunea de autografe a cărţii Blog'Roll                          FOTO: Andreea Şaguna
Adrian Năstase, la sesiunea de autografe a cărţii Blog'Roll                          FOTO: Andreea Şaguna

Adrian Năstase a fost prezent, joi, la sediul Fundaţiei Europene Titulescu, pentru lansarea volumelor IV şi V din seria „Blog’Roll“, despre care a precizat că reprezintă atât „încercarea cea mai grea de a descoperi libertatea din interior“, prin conţinutul postat pe blogul personal, dar şi transpunerea „probelor indirecte“ din spaţiul virtual, supus erorilor tehnologice,  în „probe directe“.

La eveniment, au fost prezenţi preşedintele onorific al PSD,  Ion Iliescu, şi vicepreşedintele PSD şi ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, care nu au luat cuvântul, întrucât Adrian Năstase a declarat că nu a dorit să “politizeze” evenimentul.

Adrian Năstase a spus că ocazia lansării volumelor, în cadrul Fundaţiei Europene Titulescu, al cărui membru fondator este, are semnificaţia unei “noi călătorii” prin care va continua să se implice în destinul românesc, în sensul european, chiar dacă nu se va alătura direct, în proiecte politice.

El a specificat că “sensul cărţii este o cronologie a timpului trecut”, o colecţie de “stenograme ale unor gânduri şi fragmente de istorie politică”. Adrian Năstase a adăugat că într-o lume a ”percheziţiilor informatice”, scopul publicării în format editorial a informaţiilor conţinute de blogul personal este acela de a păstra “probele directe”, în situaţia dispariţiei sau a ştergerii hard-disk-urilor.

“V-am invitat aici ca să pornim într-o nouă călătorie, nu ca să privim în urmă. Descoperim împreună, sau separat, fapul că spaţiul online este un spaţiu al libertăţii. Cred că este important să deschidem cu aceeaşi pasiune cărţile şi site-urile. Drumul pe care l-am făcut de la site la carte este neobişnuit. Am descoperit, cu ocazia unor percheziţii informatice, că în anumite condiţii hard disk-urile dispar, se şterg într-un mod neaşteptat şi atunci pentru a preconstitui probe pentru cei care  vor dori să citească gândurile noastre cândva, am vrut să pun aceste texte de pe blog şi între coperţile unor cărţi. Astfel probele vor deveni din probe directe, probe indirect”, a declarat Adrian Năstase.

Adrian Năstase a declarat că apartenenţa atât la spaţiul virtual, cât şi la cel reprezentat de lumea cărţilor, poate fi considerat "oxigen intelectual”. În contextul privaţiunii de libertate,  a experienţei recente a detenţiei, Adrian Năstase a declarat ironic, fără să nominalizeze, că “mai sunt locuri libere, dar că speră să nu fie cazul”.

Despre libertate, nu doar individuală, ci socială: "Timpul monitorizărilor nu a trecut"

“Nu vreau să vă vorbesc despre trecut. Sunt unii care consideră că experienţa aceasta a fost fabricată, că nu a fost reală. Celor invidioşi pot să le spun că mai sunt locuri libere, dar sper să nu fie cazul şi să nu trebuiască să facă astfel de teste”, a completat Adrian Năstase.

Adrian Năstase a făcut referire şi la un alt aspect al absenţei libertăţii, în sensul unei “izolări” a României datorită preocupării faţă de scandalurile interne. El s-a referit la “monitorizarea” aspectelor sociale, de la drepturile omului, la justiţie, şi până  la evenimente concrete cum este numirea procurorilor generali. Adrian Năstase a subliniat că o politică externă valoroasă este interconectată cu asumarea unei politici interne solide.

“Suntem într-o perioadă în care, prea ocupaţi de scandalurile noastre interne nu privim cu atenţie ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi vom descoperi că rămânem o insulă izolată într-o furtună care poate să ne afecteze fundamental. Timpul monitorizărilor nu a trecut încă. Odată se monitorizează drepturile omului, altă dată se monitorizează economia de piaţă, altă dată statul de drept, altă dată justiţia, altă dată procedurile de numire ale procurorilor, dare le se pot schimba în funcţie de interesele politice”, a conchis Adrian Năstase.

Adrian Năstase, deţinut politic în ţara numelui ce nu trebuie rostit

Academicianul Răzvan Theodorescu a luat cuvântul cu ocazia lansării de cărţii Blog’Roll şi a spus despre Adrian Năstase, citându-l, că “anul 2012 i-a marcat cu fier roşu biografia”.

“În România care este alienată, care este a clanurilor şi a numelui care nu trebuie rostit, al preşedintelui Traian Băsescu, Adrian Năstase reprezintă un deţinut politic”, a adăugat Răzvan Theodorescu.

Răzvan Theodorescu a declarat că nu trebuie să fie uitate episoadele desfăşurate recent, dar că nu se doreşte o atitudine vindicativă.

Mi-aş dori să fiu patriarh, sper ca Preafericitul Daniel să înţeleagă această glumă

Adrian Năstase, la finalul sesiunii de autografe a declarat că pa participa doar în calitate de invitat la evenimentele din lumea politică, dar că şi-ar dori funcţia de patriarh. Revenind asupra afirmaţiei el a indicat că aceasta este o glumă pe care Patriarhul bisericii ortodoxe, Daniel, ar trebui să o înţeleagă în contextul prezentărilor mediatice legate de modul de finanţare al instituţiei ecleziastice.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite