Adevărul Live: Imaginea României o ia razna pe mirişte
0Prim-ministrul Viorica Dăncilă a adresat o scrisoare lui Jean-Claude Juncker, preşedintele CE, în care vorbeşte despre lideri politici români ale căror acţiuni şi vorbe reprezintă „încercări de înlăturare violentă a unui guvern legitim“. Comunicatul, preluat acum de cea mai mare parte a mass-media din România, stârneşte o emoţie reală în cancelariile europene.
„Manifestaţia din 10 august a devenit un subiect de dispută politică intensă, majoritatea liderilor partidelor au făcut apel la calm şi la izolarea forţelor perturbatoare a ordinii publice. Cu toate acestea, s-au făcut auzite voci ale liderilor politici care au chemat la continuarea protestelor, aducând acuze instituţiilor statului, forţelor de ordine, respectiv celor care în toate statele membre au rolul de a proteja cetăţenii faţă de agresiuni şi acţiuni violente. Consider că aceste încercări de înlăturare pe cale violentă a unui guvern legitim pot reprezenta un precedent periculos în rândul statelor democrate. De asemenea, funcţia constituţională de mediator între societate, forţele politice şi instituţiile statului, care revine preşedintelui României, conform atribuţiilor din legea fundamentală, a fost ignorată de către acesta, care dimpotrivă a găsit momentul să aducă acuze guvernului şi să facă un apel la continuarea protestelor“, scrie în documentuil trimis preşedinteluir Comisiei Europene.
E foarte grav şi va avea urmări foarte serioase, arătând câtă dreptate au cei care spun, la Bruxelles şi în alte capitale, că există în România un climat total impropriu susţinerii în condiţii de normalitate a Preşedinţiei Consiliului UE de la 1 ianuarie 2019.
În aceste condiţii în care imaginea României a luat-o razna pe mirişte, înspre ce ne îndreptăm în relaţii internaţionale?
Răspunsul îl puteţi urmări pe Adevărul Live începând cu ora 13, în discuţia dintre jurnalistul Cristian Unteanu şi Cristian Diaconescu, fost Ministru de Externe al României.