Începe o săptămână de foc în Parlament. Ce legi ajung la votul deputaţilor şi senatorilor

Începe o săptămână de foc în Parlament. Ce legi ajung la votul deputaţilor şi senatorilor

Mai multe iniţiative legislative din pachetul de legi pe Justiţie vor fi dezbătute şi adoptate săptămâna aceasta de către Senat, în calitate de for decizional.

Ştiri pe aceeaşi temă

Astăzi, pe lista cu proiectele de lege care ar putea fi dezbătute şi adoptate de către Senat, instituţie condusă de Călin Popescu-Tăriceanu, figurează Legea privind statutul procurorilor şi judecătorilor, dar şi Legea privind funcţionarea ANI, sub condiţia finalizării celor două rapoarte ale comisiei speciale conduse de Florin Iordache.

Potrivit noii variante a Legii privind statutul procurorilor şi judecătorilor, un magistrat nu va mai fi suspendat din funcţie automat atunci când este trimis în judecată, decizia în acest sens fiind luată doar prin votul CSM. Practic, judecătorii penali ar putea împărţi dreptatea pentru alţii. 

Pe de altă parte, şeful statului nu va mai putea refuza, nici măcar o dată, numirile propuse de CSM pentru  funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Proiectul privind Legea ANI, redactat chiar de Florin Iordache,  prevede că interdicţiile aplicate senatorilor şi deputaţilor descoperiţi de ANI în conflict de interese în perioada 2007 - 2013 încetează de drept. De asemenea, pe viitor, o persoană e găsită incompatibilă pe o funcţie şi destituită, nu va mai avea interdicţie de trei ani pentru a ocupa orice funcţie publică, ci va putea opta pentru o altă funcţie publică decât cea în care a fost găsită incompatibilă.

Dezbateri accelerate

Potrivit unor surse politice, vor intra în dezbatere la comisia specială, din nou, alte două legi ale Justiţiei, cea privind organizarea judiciară şi cea privind Consiliul Superior al Magistraturii. Biroul Permanent al Senatului ar urma să ia  act de faptul că aceste proiecte au ajuns la forul superior şi le va trimite la comisia specială, unde ar urma să fie dezbătute în ritm accelerat. Următorul pas, trimiterea celor două proiecte de lege către plen.

 Nu în ultimul rând, săptămâna aceasta va fi votat şi bugetul de stat pe anul 2018 şi bugetul asigurărilor sociale. 

citeste totul despre: