Cvartetul Tammuz, la Ateneu
0
Ansamblul va interpreta, sâmbătă, de la ora 17.00, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu“, lucrări de Robert Fuchs, George Enescu şi Gabriel Fauré.
Robert Fuchs. Cvartetul cu pian nr. 2 în si minor, op. 75. În muzica clasică europeană, cvartetul cu pian semnifică o compoziţie pentru pian la care se ataşează alte trei instrumente, de obicei cu coarde. Robert Fuchs a scris două cvartete cu pian, ambele structurate în patru părţi, unul în sol minor, op.15 şi cel de-al doilea, în si minor op.75, ultimul datând din 1904.
În prima parte, Allegro risoluto se fac simţite unele influenţe ale ethosului schubertian. Următoarea mişcare, Andante con variazioni este bineînţeles guvernată de o clasică tratare variaţională care are multe episoade remarcabile. Urmează un fermecător Scherzo, Allegro vivace – Trio, meno mosso, care aduce sonorităţile unei autentice muzici austriece. Finalul Allegro comodo este în acelaşi timp energic, plin de înflăcărare, impresionant şi foarte romantic. Brahms remarca: „Fuchs este un muzician minunat, totul este atât de frumos şi cizelat, inventivitatea sa este fermecătoare.“
George Enescu. Cvartetul cu pian nr. 2 în re minor, op. 30. Acest cvartet, alături de Cvintetul op. 29, Cvartetul în Sol pentru coarde op. 22 nr. 2 şi Simfonia de Cameră op. 33 pot fi asemănate cu unitatea Trilogiei Finale mozartiene şi reprezintă esenţa de preţ a gândirii camerale enesciene.
Cvartetul op. 30 concentrează în paginile sale o putere emoţională unică, iar adevărata fiinţă a lucrării este relevată de dorul de infinit care se desprinde din mişcarea lentă, Andante pensieroso ed espressivo. Ceea ce distinge scriitura acestui Cvartet este faptul că instrumentele participante se contopesc într-un ansamblu unic, opoziţia dintre pian şi coarde se şterge menţinându-se doar contrastul timbral.
Vorbind despre prima mişcare, Allegro moderato, muzicologii afirmă că tema principală are o istorie veche şi face parte din categoria „obsesiilor melodice“ ale compozitorului, cu caracterul ei lapidar asemenea melodiilor folclorice foarte vechi, şlefuite şi simplificate de trecerea timpului.
În cadrul formei de sonată, Enescu operează diverse dezvoltări interioare şi comentarii tematice până la apariţia temei secunde expuse de pian. Aceasta aduce un contrast puternic prin traseul feminin, afectuos şi blând. După dezvoltarea clasică, reluările diversifică ţesătura printr-o neîncetată varietate ritmică, transformism tematic, mobilitate modală şi oferă „o cantitate de informaţie exorbitantă“, după cum afirma Pascal Bentoiu.
Partea a doua, Andante pensieroso ed espressivo îşi extrage melodica din câmpul sonor al mişcării anterioare, e turnată în forma unui mare lied şi schiţează discret imaginea lui Fauré, căruia îi şi este dedicată lucrarea.
Finalul, Allegro agitato, debutează cu o introducere de numai nouă măsuri, al cărei material tematic revine aproape integral pe parcursul mişcării, mai mult, va construi însăşi repriza. Dezvoltările sunt uriaşe, având ele însele forme detectabile în cadrul general al Allegro-ului de sonată. Tema secundă este enunţată la unison, pe urmă în octave. Coda se desfăşoară în patru faze, într-o continuă dinamizare.
Totul demonstrează o enormă libertate a punerii în pagină, cu imprevizibile desfăşurări şi asociaţii timbrale. Cvartetul op. 30 este „unicul reprezentant al unei direcţii cu totul noi în privinţa tratării formaţiei şi a noutăţii timbrale“.
Liniile melodice sunt astfel concepute încât să dea mai degrabă sentimentul continuităţii decât al contrastului.
Gabriel Fauré. Cvartetul cu pian nr. 2 în sol minor op. 45 a fost terminat de Fauré în anul 1887 şi este singura lucrare majoră în care compozitorul foloseşte principiul ciclic de esenţă franckiană. Partea întâi, Allegro molto moderato, debutează cu o temă foarte reliefată, amplă şi cursivă expusă la unison de către coarde.
Ea are inflexiuni coloristice şi caracteristici modale cu tentă frigică. Viola prezintă tema secundă, care îşi extrage seva din tema principală – tehnică pe care Fauré o întrebuinţase şi în lucrări anteriore – desenând legături strânse între temele dinamice şi cele lirice. Liniile melodice sunt astfel concepute încât să dea mai degrabă sentimentul continuităţii decât al contrastului. Partea a doua este un Scherzo, Allegro molto, şi începe cu o temă intens ritmată, sincopată, dinamică (bazată pe figuraţii continue),
expusă la pian. Coardele, la rândul lor, aduc contururi motivice izvorâte din partea I.
Despre următoarea mişcare, Adagio non troppo, compozitorul scrie că aceasta s-a conturat din amintirile sale despre sunetul clopotelor din Cadirac-ul copilăriei sale.
Liniile melodice foarte lungi, lirice şi expresive ale violei alternează cu intervenţiile în acorduri ale pianului. Finalul, Allegro molto este plin de energie, pasiune şi învolburare. Tema bazată pe triolete are un caracter năvalnic. Ulterior sunt introduse elemente de construcţie contrastante care readuc temele originare ale părţii întâi şi ale Scherzo-ului.
Oliver Triendl PIAN
Cele peste 60 de CD-uri lansate demonstrează angajamentul pianistului german Oliver Triendl, în vârstă de 43 de ani, pentru un repertoriu nu foarte des abordat din epocile clasică şi roman
ctică, precum şi pentru lucrările contemporane.
Este pasionat de muzica de cameră, a colaborat cu muzicieni renumiţi ai genului (Christian Altenburger, Ana Chumachenko, David Geringas s.a.), iar în anul 2006 a înfiinţat Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră „Fürstensaal Classix“ din Kempten, landul Allgäu (Germania).
Se încarcă comentariile...
