VIDEO Taximetristul care şi-a incendiat maşina de nervi a fost reţinut. Ce pedeapsă riscă pentru gestul său
0George Florin Ilie, taximetristul care şi-a incendiat maşina în zona Obor din Capitală, a fost reţinut de poliţiştii Secţia 7. Astfel, bărbatul şi-a petrecut noaptea alături de cei din cauza cărora şi-a dat foc la maşină. Mai exact, taximetristul s-a enervat atât de tare joi după-amiaza că a fost amendat de poliţiştii de la Brigada Rutieră încât i-a dat foc autoturismului găsit de oamenii legii în neregulă.
În acest caz, anchetatorii fac cercetări pentru distrugere calificată, infracţiune care se pedepseşe cu închisoare de la 7 la 15 ani, şi blocarea unui drum public, care se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
De asemenea, acesta mai acesta acuzat şi de tulburarea ordinii şi liniştii publice, infracţiune ce se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
George Florin Ilie, în vârstă de 27 de ani din Capitală, a fost legitimat joi de poliţiştii Brigăzii Rutiere care desfăşurau o acţiune în zona Pieţei Obor.
Pentru că nu avea o autorizaţie de taximetrie, tânărul fost amendat cu 4.000 de lei şi i s-au ridicat plăcuţele de înmatriculare.
De nervi bărbatul a luat maşina, a dus-o pe Şoseaua Colentina, şi a incendiat-o. Traficul a fost blocat pe sensul de mers către Doamna Ghica mai multe zeci de minute.
La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de Poliţie, pompieri şi SMURD.