Ce a făcut, în realitate, Orbán spre a câştiga atât de confortabil noile alegeri? Mai întâi, nu a uitat nici o clipă motivele care l-au făcut să piardă alegerile din anul 2002. După respectiva înfrângere,  a urmărit cu maximă atenţie politica guvernelor social-liberale care s-au perindat la Budapesta între 2002-2010, vânându-le  necruţător toate greşelile. A profitat la maximum de sinceritate suicidară din celebrul discurs dorit a fi secret al lui Ferenc Gyurcsány, discurs ce a intrat pe mâna presei pe data de 17 septembrie 2006. O veritabilă “bombă atomică politică” de care Orbán a ştiut la timpul potrivit să profite la maximum, neratând nici o ocazie de a sublinia faptul că adversarul lui politic şi-a pierdut legitimitatea din moment ce a recunoscut singur că a minţit. Ceea ce înseamnă că se afla ilegal la putere. Victoria Fidesz din 2010 a fost aşteptată şi primită cu resemnare, nu şi cu oarecare îngrijorare de cercurile liberale maghiare. Cu toţii au fost nevoiţi să admită însă că victoria are motivaţii nu doar morale, politice, economice – în 2009 Ungaria ajunsese pe marginea prăpastiei- ci şi în felul în care Orbán a ştiut să joace cartea naţionalistă.

 Încă de atunci, din 2010, Viktor Orbán a descoperit ce mină de aur aducătoare de voturi o reprezintă trauma istorică a Trianonului. Are dreptate Paul Lendvai atunci când observă (cf. Ungaria lui Orban, Editura Humanitas; Bucureşti, 2017) că nu trebuie subestimată importanţa enormă a acelei traume devenite dominante de la dictatul de pace de la Trianon. Nici un ungur nu rămâne indiferent atunci când este vorba despre monumentele şi bijuteriile arhitectonice, despre mormintele şi casele în care s-au născut mari regi şi poeţi geniali din oraşele tradiţionale ale Transilvaniei româneşti, ale Ungariei Superioare din Slovacia de astăzi, ale Ucrainei Subcarpatice şi ale Vojvodinei din Serbia. Romane şi poeme, tablouri şi istorii de familie păstrează amintirea unui timp glorios, dar definitiv apus”.

Din 2010 şi până astăzi Viktor Orbán şi Fidesz au mizat pe două elemente. Pe consecvenţă şi pe tot mai intensul recurs la hiperbolă. Orban nu şi-a modificat nici un moment discursul, a alimentat, în pofida atenţionărilor UE, izvorul naţionalist al guvernării sale şi a atras mereu atenţia, adesea supradimensionându-şi şi exemplele, şi argumentele, asupra primejdiilor reprezentate de pierderea suveranităţii economice, de faptul că puterea economică nu se mai află în mâna maghiarilor. A insistat obsesiv asupra faptului că multinaţionalele şi băncile cu capital străin nu trebuie lăsate să facă legea în Ungaria. A câştigat simpatia ungurilor ce aveau credite în valută convertindu-le în moneda naţională, a recurs la pârghiile economiei de comandă limitând sisitematic şi artificial costurile de întreţinere a locuinţelor. Nu a ostenit să afirme că se impun operate schimbări majore în Constituţia ţării. A subliniat că Ungaria va rămâne pe mai departe membru al UE de la care îşi propune să atragă pe mai departe fonduri structurale, dar că nu admite să devină subordonata Bruxelles-ului şi că, din contră, “pentru noi Ungaria este prima”. A insistat că ţara lui nu este nicidecum dispusă să primească refugiaţi doar fiindcă aşa doreşte d-na Merkel, dar şi că ONG-urile şi Soros reprezintă un pericol de moarte.

Nu se poate să nu observăm că din multe aceste puncte care constituie tot atâtea puncte forte ale doctrinei iliberale de la Budapesta s-a inspirat în discursul său de la Congresul extraordinar al PSD, dl. Liviu Nicolae Dragnea. Tocmai de aceea  este de anticipat că victoria lui Orbán la Budapesta va avea o seamă de repercusiuni şi în felul în care îşi vor concepe pe mai departe politica PSD şi preşedintele acestuia.

Nu numai această posibilă consecinţă ar trebui să pună pe gânduri cercurile politice democratice din România. Orbán fiind, cum spuneam, caracterizat prin consecvenţă, dar şi prin tenacitate se şi gândeşte la viitoarele alegeri. Liderul Fidesz este un prea bun animal politic ca să nu ştie cât de profitabilă va putea fi exploatarea a tot ceea ce înseamnă împlinirea a o sută de ani de la încheierea Marelui Război, destrămarea Imperiului, Trianonul.

Tocmai din această cauză de aici încolo este cum nu se poate mai sigur că Viktor Orban va miza încă şi mai mult pe cartea naţionalistă. O va utiliza atât în interiorul ţării cât şi în străinătate. Va profita la maximum de cât de prost a pregătit guvernul de la Bucureşti marcarea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Un detaliu. Se pare că 195000 de români de etnie maghiară au votat luni Fidesz. Să ne mai mire bucuria cu care preşedintele UDMR, dl. Kelemen Hunor, a salutat victoria lui Orbán?

Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro