Victor Alistar şi Romeu Chelariu, aleşi membri Consiliului Superior al Magistraturii din partea societăţii civile
0Plenul Senatului i-a ales, luni, pe Victor Alistar şi pe Romeu Chelariu ca membri în Consiliul Superior al Magistraturii din partea societăţii civile. Votul nu a fost la vedere, ci secret cu buletine.
Victor Alistar a primit 78 de voturi pentru şi 43 împotrivă, iar Romeu Chelariu — 85 de voturi pentru şi 36 împotrivă, potrivit News.ro.
Din cei 12 candidaţi înscrişi, care au îndeplinit condiţiile legale şi au fost votaţi de plenul Senatului, doar Alistar şi Chelariu au întrunit votul majorităţii senatorilor prezenţi.
Cei 12 candidaţi au fost: Victor Alistar, Răzvan Codru Vrabie, Romeu Chelariu, Florin Negoiţă, Virgil Melnic, Radu Cornel Andreica, Elena Iulia Ştefănescu, Radu Ioan Motica, Antonie Popescu, Florin Sandu, Artin Sarchizian, Aurelian Cătălin Trăistaru.
Alegeri eşuate în martie
În 7 martie 2017, plenul Senatului nu a reuşit să-i aleagă pe cei doi reprezentanţi ai societăţii civile în CSM. Asta pentru că niciuna dintre cele nouă persoane care au candidat pentru a ocupa unul dintre cele două posturi nu a întrunit votul majorităţii.
„Ca urmare a faptului că nu au întrunit votul majorităţii senatorilor prezenţi, nu sunt declaraţi aleşi ca reprezentanţi ai societăţii civile în CSM“, se arăta în raportul comisiei de numărare a voturilor.
Din cei 12 candidaţii înscrişi (Victor Alistar, Răzvan Codru Vrabie, Antonie Popescu, Mădălina Tomescu, Marian Dragoş Rădulescu, Ion Radu Motica, Romeu Chelariu, Florin Negoiţă, Virgil Melnic, Radu Cornel Andreica, Zaharia Constantin şi Elena Iulia Ştefănescu), Comisia juridică a respins dosarele, ca fiind incomplete, ale lui Zaharia Constantin, Florin Negoiţă, Virgil Melnic.
Cine sunt membrii CSM
Potrivit legii, pot fi membri din partea societăţii civile în CSM specialişti în drept, cu o vechime de cel puţin 7 ani în activitatea juridică, se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală si nu sunt membri ai vreunui partid politic.
CSM este format din 19 membri, dintre care trei sunt membri de drept — ministrul Justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general.
Din Consiliu mai fac parte 9 judecători, 5 procurori şi 2 reprezentanţi ai societăţii civile.