UPDATE Valorile de trafic în punctele de trecere a frontierei, cu 68% mai ridicate faţă de o zi normală. Carmen Dan: „Am scos 1.200 de poliţişti din birouri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 211.000 de persoane au tranzitat punctele de trecere a frontierei atât pe sensul de intrare cât şi pe cel de ieşire din ţară, în ultimele 24 de ore, valorile de trafic fiind cu aproximativ 68% mai ridicate faţă de o zi normală, când în medie trec graniţa 125.000 de oameni.

UPDATE „În această perioadă ne-am mobilizat cu multă determinare. Ieri am fost la un alt punct de frontieră şi am constatat că poliţiştii funcţionează la capatiate maximă. Noi am anticipat înainte de a intra în perioada pre-pascală că vor fi valori mari de trafic, am întocmit un plan de măsuri imediate dar şi pe termen mediu. Ne întâlnim cu afluenţă în punctele de trecere a frontierei, am analizat infrastructura, am suplimentat numărul poliţiştilor de frontieră, sunt peste 1.200 de poliţişti de frontieră în plus, care au fost scoşi din birouri. Am dezvoltat o aplicaţie care ne dă informaţii exacte şi în timp real despre traficul de la punctele de trecere a frontierei”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan. 

Potrivit Poliţiei de Frontieră, peste 211.000 de persoane şi 55.000 de autovehicule au tranzitat punctele de trecere a frontierei pe sensul de intrare cât şi pe cel de ieşire din ţară, în ultimele 24 de ore.

”Dacă într-o zi normală tranzitează frontiera, în medie, 125.000 de persoane şi 37.000 de mijloace de transport, în ultimele 24 de ore valorile de trafic au fost mai mari cu aproximativ 68%”, arată Poliţia de Frontieră.

Cum funcţionează aplicaţia MAI

Personalul care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor a fost suplimentat, iar în punctele de frontieră importante au fost detaşaţi angajaţi de la aparatele centrale ale structurilor teritoriale şi din Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. Astfel, în această perioadă, peste 4.200 de poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontieră.

Poliţiştii reamintesc că accesând aplicaţia on-line ”Media timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei deschise traficului internaţional”, la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/, pot fi vizualizate punctele de trecere a frontierei, care sunt marcate, în funcţie de trafic şi timpii de aşteptare în culori diferite.

Poliţiştii de frontieră au constatat în punctele de trecere şi la “frontiera verde” 57 fapte ilegale (35 infracţiuni şi 22 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români cât şi străini, valoarea amenzilor ridicându-se la aproximativ 11.200 de lei. De asemenea, au fost descoperite bunuri nedeclarate ce urmau să fie introduse ilegal în ţară în valoare totală de aproximativ 205.000 lei, iar 17 cetăţeni străini nu au fost lăsaţi să intre în ţară pentru că nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege. Totodată, nu s-a permis ieşirea din ţară a 21 cetăţeni români.

Verificări mai stricte la frontieră

Pe 7 aprilie au crescut timpii de aşteptare pentru efectuarea formalităţilor în punctele de frontieră fie ele aeriene, maritime sau terestre. Asta pentru că se vor înăspri controalele la graniţă atât pe sensul de intrare în ţară, cât şi pe sensul de ieşire. Motivul: intră în vigoare Regulamentul de modificare a Codului Frontierelor Schengen.

Mai exact, sunt verificate documentele de călătorie şi consultate bazele de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului UE (şi anume cetăţenii UE şi membrii familiilor lor care nu sunt cetăţeni ai UE) atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară. Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră explică faptul că bazele de date în care se vor efectua verificări includ Sistemul de Informaţii Schengen (SIS),  baza de date a Interpolului privind documentele de călătorie furate şi pierdute (SLTD),  precum şi bazele de date naţionale. 

„Verificările permit statelor membre să se asigure că persoanele respective nu reprezintă o ameninţare pentru ordinea publică, securitatea internă sau sănătatea publică, în scopul îmbunătăţirii securităţii Uniunii Europene şi a cetăţenilor acesteia. Această obligaţie se aplică pentru toate frontierele externe (aeriene, maritime şi terestre), atât la intrare, cât şi la ieşire, precum şi pentru frontierele interne ale statelor membre pentru care nu s-a luat încă decizia privind eliminarea controalelor la frontierele lor interne”, precizează Poliţia de Frontieră.

„Consolidarea controalelor la frontierele noastre externe reprezintă un instrument important pentru combaterea ameninţării teroriste în Europa şi pentru îmbunătăţirea securităţii cetăţenilor noştri. Verificările sistematice la frontierele externe ne vor furniza un mijloc prin care să abordăm riscurile potenţiale pentru securitatea internă, inclusiv cele reprezentate de luptătorii terorişti străini care se întorc în ţările lor”, spunea în urmă cu puţin timp, ministrul maltez al afacerilor interne, Carmelo Abela.

Comparativ cu anii 2001-2002, traficul de pasageri a crescut cu peste 280 la sută, iar cel al mijloacelor de transport cu peste 300 la sută, capacitatea fiind limitată de numărul tonetelor de control dispuse pe fiecare sens de trecere a frontierei, mai spun reprezentanţii instituţiei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite