Tragedia din Colectiv. Încă un tânăr rănit în incendiul din clubul Colectiv a murit duminică. Bilanţul tragediei a ajuns la 60 de persoane decedate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Hogea, victimă a incendiului din clubul Colectiv, a murit duminică FOTO Click
Alexandru Hogea, victimă a incendiului din clubul Colectiv, a murit duminică FOTO Click

Tragedia din Colectiv. Bilanţul celor care au murit în urma incendiului din clubul Colectiv a ajuns, duminică, la 60, după ce încă un tânăr care era internat într-un spital din Viena a murit. Premierul Dacian Cioloş a declarat, sâmbătă, că i-a cerut ministrului Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, să urmărească în continuare starea răniţilor de la clubul Colectiv şi să îl informeze periodic despre starea acestora.

UPDATE Încă un tânăr rănit în incendiul din clubul Colectiv a murit, duminică, la un Spital din Viena unde fusese transferat, numărul celor care şi-au pierdut viaţa în tragedie ajungând la 60.

Potrivit unor surse medicale, tânărul care a decedat se numeşte Alexandru Hogea, avea 19 ani şi era printre răniţii din clubul Colectiv care au ajuns în spitale din străinătate.

Alexandru Hogea era din Sinaia. El absolvise Colegiul „Mihail Cantacuzino” şi venise la Bucureşti unde era student la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Bucureşti.

După incendiul din clubul Colectiv, el a fost internat la Spitalul Universitar cu arsuri pe aproape 60% din suprafaţa corpului, iar pe 7 noimebrie a fost transferat la spitalul AKH din Viena, în timp ce părinţilor lui li s-a spus că acesta va fi transferat la un spital din Bruxelles.

Alexandru Mihai Iancu, un alt tânăr rănit în incendiu, a murit, sâmbătă, la Spitalul „Sfântul Ioan” din Capitală, iar vineri, a decedat Andreea Ştefan la o clinică din Germania, unde a fost transferată în urmă cu aproximativ două săptămâni.

Plata suplimentară pentru medicii care au îngrijit pacienţii din Colectiv

Premierul Dacian Cioloş a anunţat că, în perioada următoare, Ministerul Sănătăţii va veni cu un act normativ pentru plata orelor suplimentare ale medicilor care au operat şi îngrijit răniţii din Colectiv, dar şi pentru plata costurilor spitalizării pacienţilor transferaţi în străinătate şi pentru aparţinătorii acestora.

„Mi se pare normal să îi recompensăm, aşa cum se cuvine şi cum prevede legea, dar şi să acoperim costurile deplasării în anumite spitale din Uniunea Europeană sau din afara Uniunii Europene pentru cei care au solicitat acest lucru, pentru ei şi pentru aparţinătorii lor”, a spus Cioloş, citat de Agerpres.

Pe 13 noiembrie, fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de decorare a echipelor manageriale care au depus eforturi pentru salvarea celor răniţi în tragedia de la clubul Colectiv, potrivit unui comunicat al ministerului.

„Devotamentul cu care aceştia au luptat clipă de clipă pentru vieţile celor răniţi în tragedia de la Colectiv şi faptul că nu au pregetat cu nimic pentru a asigura pacienţilor toate condiţiile au contribuit la salvarea a zeci de vieţi. De asemenea, aceşti medici şi manageri au arătat că sistemul medical din România este pe drumul cel bun. Îi asigur de toată stima şi preţuirea mea pe toţi medicii şi asistentele, personalul auxiliar, care au luptat alături de noi în aceste zile grele pentru noi toţi”, declarata atunci Bănicioiu.

Tragedia din Colectiv: 60 de persoane au murit

În urma incendiului de pe 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În trei săptămâni de la tragedie au decedat alte 33 de persoane, numărul victimelor ajungând, duminică, la 60.

Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite şi internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 39 au fost transportate spre unităţi sanitare din străinătate, însă zece au decedat, trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda, unul în drum spre Elveţia, unul în Franţa şi doi în Germania.

În spitalele din Bucureşti mai sunt internate 40 de persoane rănite în incendiul din Colectiv, dintre care 10 sunt în stare critică sau gravă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite