Percheziţii în Bucureşti, într-un dosar de proxenetism. Suspecţii racolau victimele prin anunţuri la „Matrimoniale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au dus la audieri mai multe persoane
Poliţiştii au dus la audieri mai multe persoane

Poliţiştii din Capitală fac, marţi, şase percheziţii într-un dosar de proxenetism în care suspecţii sunt acuzaţi că au determinat mai multe femei să se prostitueze în folosul lor, postând pe un site anunţuri cu conţinut sexual explicit. Patru persoane urmează a fi audiate.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au făcut, marţi, şase percheziţi, într-un dosar de proxenetism.
Potrivit poliţiştilor, în decursul anului 2017, au determinat mai multe femei să se prostitueze, cu scopul de a obţine foloase materiale.

”Astfel, suspecţii postau pe un site, la rubrica «Matrimoniale», anunţuri cu caracter explicit sexual în vederea racolării clienţilor pentru locaţiile unde se întreţineau relaţiile sexuale contra cost sau  ofereau protecţie, dar şi transport la adresele de domiciliu ale clienţilor sau la hotel”, anunţă Poliţia Capitalei.

Patru persoane vor fi duse la audieri la sediul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Sectorului 1.

Acţiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române,  precum şi de sprijinul Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite