Medierea a devenit obligatorie. Cine o ocoleşte riscă să fie amendat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toţi cei care vor să-şi tranşeze neînţelegerile în instanţă sunt obligaţi începând de joi să meargă mai întâi la mediator. Prima şedinţă este gratuită, dar cei care o refuză riscă amenzi de până la 1.000 de lei.

Începând de joi, nimeni nu va mai putea ajunge în instanţă dacă nu merge înainte la mediator. O primă şedinţă de informare la mediator înainte de tranşarea unei dispute printr-un proces, în cauzele care privesc litigiile de muncă, divorţuri, partaje de bunuri comune, dar şi malpraxisurile este obligatorie, atrag atenţia autorităţile. 

În plus, prin faţa mediatorilor vor trece şi persoanele care au săvârşit unele infracţiuni penale: loviri, distrugeri, dar şi unele cazuri de viol. Este bine de ştiut că această primă şedinţă de informare este gratuită. “Părţile implicate în conflict pot merge totuşi în instanţă dacă asta îşi doresc cu adevărat. Trebuie doar să aibă la ele dovada participării la o întâlnire cu un mediator, respectiv un certificat eliberat de acesta, pe care îl vor prezenta judecătorilor. Numai astfel acţiunea civilă poate 

continua”, au explicat specialiştii în drept.

Cei care refuză vizita la mediere riscă amenzi

Dacă una dintre părţi refuză să participe la şedinţa de informare, nu răspunde invitaţiei sau nu se prezintă la data fixată pentru şedinţa de informare, se întocmeşte un proces-verbal, care va fi depus la dosarul instanţei, au mai explicat specialiştii. Aceştia riscă însă amenzi cuprinse între 100 şi 1.000 de lei.

Gabriela Mihuţ, purtătoarea de cuvânt a Consiliului de Mediere, este de părere că  cei mai mulţi dintre români vor prefera să-şi rezolve problemele la mediator. 

„Creşterea substanţială a taxelor de timbru, precum şi termenele îndelungate în instanţe fac ca apetitul justiţiabililor pentru mediere să crească (...) În plus, clienţii care participă la mediere economisesc până la 90-95% din costurile unui proces“, a explicat Mihuţ. Aceasta a precizat că procedura de informare privind medierea nu poate depăşi 15 zile.

Onorariul se negociază

Dacă după prima vizită la mediator – care este gratuită – părţile implicate hotărăsc să încerce soluţionarea conflictului prin mediere, acestea vor putea negocia taxa pe care o vor plăti mediatorului. Potrivit legii, onorariul trebuie să ţină cont de natura şi de obiectul conflictului. Tarifele practicate pornesc de la 500 de lei/şedinţă pentru rezolvarea unui conflict civil şi pot ajunge până la 4.000 de lei, dacă este vorba despre drepturile de proprietate intelectuală.

În cazul unui divorţ, tarifele pornesc de la 250 de lei şi ajung chiar şi la 1.000 de lei în cazul în care este vorba despre un divorţ cu partaj. În cazul unei succesiuni, tarifele variază între 250 şi 500 de lei.

Medierea, posibilă şi în timpul procesului

Mediatorul este obligat să păstreze confidenţialitatea discuţiilor, fără să încerce să impună sau să sugereze soluţii la problema părţilor aflate în conflict. În cazul în care mediatorul încalcă normele prevăzute de Regulamentul de organizare, el poate să răspundă disciplinar, material sau chiar penal, explică reprezentanţii Consiliului de Mediere.

„Sunt persoane care nu vor să formuleze plângeri la instanţă, pe motiv că nu doresc să se expună public. Rolul mediatorului este de a ajuta părţile implicate să comunice între ele şi de a le sprijini în găsirea unei soluţii care aparţine în mod exclusiv acestora. Se poate opta pentru mediere în orice moment al procesului. Dacă părţile implicate doresc să continue procedura de mediere, iar conflictul dintre părţi se soluţionează, atunci pe baza adeverinţei eliberate, instanţa este obligată să închidă cauza cu menţiunea că litigiul a fost soluţionat prin mediere“, au mai precizat specialiştii în drept.

Medierea violului, doar pentru latura civilă

Intrarea în vigoare a Legii Medierii pentru cauzele penale a stârnit reacţii dure în rândul opiniei publice. În timp ce mediatorii puneau pe tapet varianta împăcării părţilor aflate în conflict, dar şi „avantajele medierii“ înainte de judecarea cauzei în instanţă, Organizaţiile pentru drepturile femeilor protestau, în  februarie 2013 în Capitală, dar şi în Timişoara, pentru a cere eliminarea violului din Legea Medierii.

„Medierea nu face decât să perpetueze mentalitatea că se poate cădea la pace cu agresorul şi că agresorul îşi poate cumpăra libertatea. Mai mult, conduce la situaţia în care victima este obligată să retrăiască oroarea violului“, explică reprezentanţii organizaţiilor.

„S-a înţeles greşit că victima unui viol trebuie să recurgă în mod obligatoriu la şedinţa de mediere pentru a se împăca cu autorul infracţiunii de viol. Ceea ce este obligată persoana vătămată este să recurgă la şedinţa de informare în care are posibilitatea să afle dacă doreşte şi o altă acţiune decât cea a instanţei şi Parchetului pentru a obţine soluţia pe care o doreşte. A nu se înţelege că poate să se obţină pe calea medierii condamnarea autorului faptei. Aceasta este atribuţia autorităţilor. Sunt două variante: se poate face medierea doar cu privire la latura civilă pentru a se obţine despăgubiri  sau se poate pune în discuţie continuarea sau renunţarea la a mai formula plângere penală. Dar toate acestea le poate face partea vătămată fără să fie forţată sau fără să i se inducă această idee“, a explicat la acea vreme Gabriela Mihuţ, purtătoarea de cuvânt a Consiliului de Mediere.

8.000 de mediatori în toată ţara

În România există 8.000 de mediatori autorizaţi. Datele lor de contact pot fi găsite pe site-ul Consiliului de Mediere unde este afişat tabloul mediatorilor autorizaţi, dar şi la sediile instanţelor din întreaga ţară.

Cine trebuie să meargă la mediator

Potrivit legii, părţile sau partea interesată trebuie să facă dovada că au participat la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, în cazul mai multor tipuri de litigii: în domeniul protecţiei consumatorilor; în materia dreptului familiei, în domeniul litigiilor privind posesia, grăniţuirea, strămutarea de hotare, precum şi în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate; în cazurile de malpraxis, în litigiile de muncă, în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 de lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la registrul comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la alte proceduri prevăzute de lege. În materie penală, procedura de informare este obligatorie în cazul „infracţiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, după formularea plângerii, dacă făptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, iar victima îşi exprimă consimţământul de a participa la şedinţa de informare împreună cu făptuitorul“, se arată în lege.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite