Marea Britanie: Un român şi fiul său, condamnaţi la închisoare pentru că au exploatat ca pe o sclavă o tânără poloneză însărcinată
0
Un român în vârstă de 47 de ani şi fiul său de 25 de ani au fost condamnaţi la 20 de luni şi respectiv trei ani de închisoare în Marea Britanie pentru că au ţinut ca sclavă personală o poloneză însărcinată, obligată să muncească câte 12 ore pe zi sub ameninţarea că în caz contrar va fi dusă la un bordel.
Ioan Berlan, de 47 de ani, şi Reni Parczewski, de 25 de ani, au ademenit-o pe femeie în locuinţa lor din Tottenham cu promisiunea că îi vor furniza un serviciu şi un loc de cazare. Dar victima a fost ţinută în condiţii deplorabile şi obligată să muncească de la 09.00 la 21.00 în fiecare zi, fiind totodată ameninţată cu „consecinţe grave“ dacă nu menţine locuinţa „fără pată“, relatează publicaţia britanică „Daily Mail“, citată de Agepres.
La o zi după ce a pierdut sarcina, femeia a fost nevoită să se întoarcă la muncă, dar bărbaţii i-au spus că a devenit „inutilă“, întrucât sperau să primească alocaţie pentru creşterea copilului.
Victima poloneză a fost ţinută în locuinţa celor doi între luna decembrie a anului trecut şi până în februarie acest an.
„Era o femeie vulnerabilă, care nu se simţea foarte bine. Ei ştiau despre problemele ei medicale, pentru că au dus-o la spital, dar a doua zi a trebuit să se întoarcă iar la atribuţiile ei de menajeră. A fost forţată să lucreze în casă ca servitoare. I s-a spus că dacă nu curăţa bine casa vor exista consecinţe, consecinţe grave“, a declarat procurorul Andrew Frymann.
Procurorul a dat citire unei declaraţii a victimei, în care ea se plânge că a fost tratată ca o „jucărie“ şi numită „târfă“.
„Nu puteam să plec nicăieri, eram servitoarea lor. Am ajuns la concluzia că trebuie să fug sau urma să fiu o servitoare pentru restul vieţii mele“, a menţionat femeia în declaraţia depusă în instanţă.
„Mi se pare că este o poveste ca Cenuşăreasa, deşi este mai degrabă o caracterizare simplistă“, a spus judecătorul de caz, Peter Testar.
Berlan şi Parczewski au recunoscut în instanţă că au redus-o pe tânăra poloneză la stadiul de sclavie.
„Victima de 19 ani a venit în această ţară căutând de muncă şi o viaţă mai bună decât avea în Polonia. Ei i-au promis o plată de 40 de lire pe zi şi faptul că poate locui cu Berlan şi soţia sa fără a plăti chirie“, a mai spus procurorul de caz, precizând că ea nu a primit niciodată aceşti bani.
El a explicat că cei doi i-au găsit tinerei o slujbă la o spălătorie din Edmonton, unde primea 35 de lire pe zi, dar a fost forţată în cele din urmă să renunţe la job după ce şi-a pierdut sarcina.
Tânăra poloneză a declarat poliţiei că Parczewski a ameninţat-o că o va duce la Birmingham ca să lucreze ca prostituată într-un bordel, fapt care explică sporul de pedeapsă pe care a primit-o tânărul, notează „Daily Mail“, potrivit Agerpres.