„Asociaţia Magistraţilor din România consideră un lucru nefiresc şi nelalocul lui alegerea în funcţia de preşedinte al organismului care garantează independenţa justiţiei a unui procuror a cărui activitate este supusă controlului ierarhic şi care funcţionează sub autoritatea ministrului justiţiei. Controlulul ierarhic exercitabil conform Constituţiei asupra unei persoane care conduce o instituţie reprezintă o formă de control asupra instituţiei înseşi”, se arată în comunicatul emis sâmbătă de AMR.

Magistraţii consideră că „în calitate de garant al independenţei justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii poate fi condus doar de un preşedinte judecător". „Independenţa judecătorului nu este asigurată şi garantată nicăieri în lume de o persoană care printre altele nu face parte din rândul judecătorilor şi nu se bucură la rândul ei de garanţiile cu privire la respectarea cărora trebuie să vegheze”, se mai arată în comunicat.

Astfel, magistraţii au reacţionat „ferm şi imediat” şi au convocat Consiliului Director pentru data de miercuri, 9 ianuarie.

Secţia pentru judecători a CSM a solicitat, vineri seară, anularea alegerilor pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte al CSM. Fosta şefă CSM, Alina Ghica, a anunţat că s-a solicitat revocarea hotărârii prin care a fost învestită Oana Schmidt Hăineală ca şef al Consiliului.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins, vineri seară, solicitarea de revocare a hotărârii prin care Oana Schmidt Hăineală a fost învestită ca preşedinte al Consiliului. Cererea a fost respinsă cu 11 voturi „împotrivă" şi şapte „pentru".