După sinuciderea unor pensionari, Guvernul vrea amnistia celor care trebuie să returneze bani. Ponta: „E un efort mic”

După sinuciderea unor pensionari, Guvernul vrea amnistia celor care trebuie să returneze bani. Ponta: „E un efort mic”

Act normativ pentru amnistia pensionarilor care trebuie să returneze bani statului FOTO Adevărul

Guvernul va aproba un act normativ pentru amnistia pensionarilor care trebuie să returneze statului o parte din banii încasaţi anterior, premierul Victor Ponta cerând ministrului Muncii să elaboreze un astfel de act pentru a nu se mai ajunge în situaţia în care aceştia să se sinucidă.

Cererea premierului din şedinţa de guvern vine după ce în ultimele zile presa a scris despre mai multe cazuri de pensionari care s-au sinucis de teamă că vor fi obligaţi să dea înapoi banii pe care îi primiseră ilegal timp de câţiva ani.

„Vreau până la următoarea şedinţă de guvern, până începe Parlamentul să lucreze, să veniţi cu un proiect de act normativ prin care să găsim o soluţie de amnistie pentru pensionarii care, din diverse motive, trebuie să dea acum nişte bani înapoi. Mi se pare cumplit faptul că se sinucid oameni pentru lucruri care s-au întâmplat în trecut, sunt chemaţi acum să îşi vândă casele, să...cred că aşa cum am putut să facem pentru funcţionari publici sau pentru alte categorii, cred că avem obligaţia să facem pentru pensionari şi faptul că au trebuit să se întâmple nişte nenorociri, oameni care au fost citaţi pe la diverse instituţii cred că e un lucru regretabil şi vreau să veniţi cu un proiect de lege", a spus Ponta ministrului Muncii, Rovana Plumb, precizând că vrea să transmită acest mesaj în mod public, în faţa presei.

El a precizat că va susţine acest proiect de lege în Parlament şi că speră ca toţi parlamentarii să înţeleagă că este vorba de un "efort mic" şi de un ajutor pentru cineva care "probabil a greşit, dar nu a făcut-o ca să se îmbogăţească".

Ştire în curs de actualizare

citeste totul despre: