Dovada că descinderea din ianuarie, care l-ar fi vizat pe comisarul-şef Gavriş, s-a făcut la pont, în urma unui filaj ilegal. „Punem mâna pe el sau îl lăsăm?”
0Poliţiştii din sectorul 3 trimişi la finalul lunii ianuarie pe terasa localului Hanul lui Manuc unde la o masă se aflau patru procurori de la Parchetul Capitalei şi primul adjunct al şefului Poliţiei Capitalei, comisarul şef Radu Gavriş, aveau misiunea să îl găsească pe acesta din urmă. Aşa reiese din înregistrările făcute de body-camerele pe care aceştia le avea ataşate la uniforme.
Dosarul în care este anchetat filajul de la Hanul lui Manuc din 22 ianuarie a ajuns la Parchetul Judecătoriei Ploieşti, iar la dosar se află şi transcrierea discuţiilor de pe body-camerele ataşate la uniforma poliţiştilor trimişi în „razie” la localul din centrul Bucureştiului.
Astfel, din discuţiile înregistrate reiese că poliţiştii fuseseră instruiţi, înainte de a descinde pe terasa restaurantului, că trebuie să-l găsească pe comisarul şef Radu Gavriş, adjunctul şefului Poliţiei Capitalei, şi pe procurorii care îl însoţeau, ceea ce arată că şefii acestora ştiau că ofiţerul şi magistraţii sunt acolo.
De exemplu, din înregistrarea făcută de camera ataşată unei poliţiste reiese că aceasta şi colegii ei au descins în local la ora 19.12, iar la ora 19.14 un poliţist cu geacă roşie deja ieşea din restaurant să îi spună unui coleg că „Este Gavriş la masă”. „Dacă e, punem mâna pe el sau îl lăsăm?”, a continuat acesta. Două minute mai târziu, la ora 19.16, cei patru procurori şi comisarul Gavriş erau deja legitimaţi. După alte două minute la masa celor cinci şi-a făcut apariţia şi şeful Sectorului 3 Poliţie, Gabriel Şchiopu.
Potrivit înregistrărilor, acesta a vorbit la telefon despre „situaţia” de la Hanul lui Manuc cu o persoană căreia I s-a adresat „domnule ministru”. Cunoscătorii spun că este vorba despre secretarul de stat din Ministerul de Interne, Bogdan Despescu.
„Nu veţi fi sancţionată! Doamne fereşte!”
Între timp, pe terasa localului îşi făceau apariţia şi alţi clienţi care la vederea poliţiştilor întreabau neliniştiţi dacă este deschis. Oamenii legii le-au răspuns de fiecare dată afirmativ. Mai mult, unul dintre clienţi a întrebat-o la ora 19.24 pe poliţistă dacă s-a întâmplat „ceva ilegal”, iar aceasta I-a răspuns că nu, „staţi liniştit”.
În acelaşi timp, body-camera unui alt poliţist care îi legitima pe ceilalţi clienţi ai localului l-a înregistrat pe acesta când îi asigura pe consumatori că vor fi doar legitimaţi şi că nu vor primi amenzi contravenţionale, din atitudinea lui reieşind că terasa era deschisă legal şi că nicio persoană aflată acolo nu a comis vreo contravenţie. „Nu veţi fi sancţionată că au mai întrebat şi alţi oameni! Doamne fereşte”, i-au asigurat poliţiştii pe cei prezenţi.
„Petrecerea” de la Hanul lui Manuc
Reamintim că la finalul lunii ianuarie „surse” din Ministerul de Interne anunţau că un ofiţer din Poliţia Capitalei şi patru procurori au fost „depistaţi” la o petrecere ilegală în Centrul Vechi al Capitalei, deşi România era în pandemie. Ancheta deschisă imediat de procurori a scos la iveală că cele cinci persoane vizate de razie se aflau pe o terasă deschisă a localului şi nu participau la o petrecere. „În urma verificărilor efectuate la nivelul unităţii noastre a rezultat că, în realitate, patru procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti se aflau în localul din Centrul Vechi al municipiului Bucureşti, împreună cu un ofiţer din cadrul Poliţiei Capitalei, fără a avea vreo legătură cu ceilalţi clienţi ai localului, spaţiul respectiv fiind deschis publicului în acel moment”, au explicat reprezentanţii Parchetului Capitalei într-un comunicat de presă.
Surse din cadrul anchetei au dezvăluit că ofiţerul de poliţie şi cei patru procurori au fost filaţi ilegal din ordinul şefilor Poliţiei Române şi a celor din Ministerul de Interne. „Voi solicita lămuriri cu privire la modul în care au ajuns în spaţiul public acele informaţii, imagini, de la respectiva activitate, fără să şi le asume nimeni, încălcând prevederile legale, dând nume, imagini, fără ca acestea să fie destinate publicului”, anunţa atunci şi ministrul Lucian Bode. Acesta nu a revenit nici până astăzi în faţa opiniei publice să spună dacă a primit lămuririle solicitate.