Diploma de doctor a fostului ministru Radu Stroe, anulată de instanţă. Decizia nu este definitivă
0
Tribunalul Bucureşti a decis anularea diplomei de doctor a fostului ministru liberal Radu Stroe, eliberată în 2013 de Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul". Decizia nu este definitivă.
"Admite acţiunea. Anulează Diploma de Doctor seria H Nr. 0018957, eliberată de Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” cu nr.1431 din 19.08.2013. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul Bucureşti", este decizia Tribunalului Bucureşti.
Reclamantul este Serviciul Român de Informaţii, prin Direcţia Juridică, instituţia solicitând, anul trecut, anularea a 32 de diplome pentru care Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a emis verdicte de plagiat.
Alături de Radu Strpe, printre cei pentru care s-a cerut anularea doctoratelor în instanţă sunt fiica şi ginerele lui Gabriel Oprea, dar şi trei generali în rezervă, Dumitru Dumbravă (fost şef al Direcţiei Juridice a SRI), Sorin Cozma (fost şef al Direcţiei de Prevenire şi Combatere a Terorismului din cadrul SRI şi Gabriel Naghi (fost şef SPP).
În luna septembrie, Tribunalul Bucureşti a decis, în primă instanţă, anularea diplomei de doctor a lui Dumitru Dumbravă.
Radu Stroe este fost ministru al Internelor în guvernul Ponta. În luna noiembrie, a fost numit în Consiliul de Administraţie al FNGCIMM pentru o perioadă de patru luni, această instituţie fiind în subordinea Ministerului Finanţelor, condusă de Dan Vîlceanu. Fost ministru şi deputat PNL, UNPR şi PSD, Stroe este pensionar special, dar şi consilier al preşedintelui Curţii de Conturi.