Dedesubturile unei înscenări jurnalistice odioase. Ziaristul britanic s-a întâlnit cu „intermediarul“ în parcarea unui hotel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa de filmare a jurnalistului Stuart Ramsay şi „intermediarul“ FOTO news.ro
Echipa de filmare a jurnalistului Stuart Ramsay şi „intermediarul“ FOTO news.ro

Jurnalistul Stuart Ramsay şi echipa lui s-au întâlnit cu "intermediarul" din reportajul Sky News despre presupuşii traficanţii români de arme în faţa hotelului în care au fost cazaţi, înainte de a realiza materialul despre vânzarea de armament.

Autorul reportajului difuzat de Sky News despre traficanţii români de arme s-a întâlnit cu "intermediarul" Aurelian Mihai Szanto în parcarea hotelului în care a fost cazată echipa de filmare, au declarat surse judiciare pentru News.ro.

Întâlnirea a avut loc, potrivit aceloraşi surse, înainte de realizarea reportajului care a fost difuzat de televiziunea britanică. Într-una din imaginile înregistrate de camerele de supraveghere se observă cum "intemediarul" se îndreaptă cu mâna întinsă pentru salut spre unul dintre însoţitorii lui Ramsay.

Într-o altă fotografie, se poate vedea cum jurnalistul Stuart Ramsay se deplasează prin faţa hotelului, însoţit de echipa lui, dar şi de "intermediar".

Ramsay a scris, miercuri, 10 august, pe contul personal de Twitter, că informaţiile difuzate de Sky News despre traficanţii de arme din România sunt reale, a negat că ar fi vorba despre o înscenare, menţionând că au loc arestări şi că guvernul român este pus în dificultate.


Jurnalistul Stuart Ramsay (centrul imaginii, cămaşă neagră), înconjurat de oamenii din echipă şi "intermediarul" Aurelian Mihai Szanto (în spate, în tricou negru cu alb) FOTO news.ro

traficanti arme

"Calmaţi-vă toată lumea! Povestea este adevărată. Nimeni nu a fost plătit. Nimeni nu a regizat. Armele erau reale. Au loc arestări. Guvernul este pus în dificultate", a scris Stuart Ramsay pe Twitter, aceasta fiind a doua postare a sa după izbucnirea scandalului provocat de reportajul difuzat de Sky News despre presupuşi traficanţi de arme din România.

Ca şi la prima postare, jurnalişti din România comentează ironic sau critic faptul că el susţine în continuare că reportajul, despre care autorităţile de la Bucureşti afirmă ca este o înscenare, este real.

Acelaşi tratament a avut şi postarea acestuia de luni în care le răspundea aparent celor care îi contestau veridicitatea materialului, spunând că râde pe seama lor şi vorbind despre "proştii care nu înţeleg jurnalismul".

DIICOT a făcut miercuri percheziţii şi i-a adus la audieri pe presupuşii traficanţi de arme şi pe intermediarul implicaţi în realizarea reportajului difuzat de Sky News, şeful DIICOT, Daniel Horodniceanu spunând că se confirmă că este vorba despre un scenariu pus la cale de către jurnaliştii britanici.


Jurnalistul Stuart Ramsay în parcarea hotelului FOTO news.ro

Aurelian Mihai Szanto, intermediarul din reportajul Sky News, a declarat miercuri, după ce a fost audiat la DIICOT, că s-a lăsat păcălit de cei care au făcut materialul despre traficul de arme şi a acceptat să fie făcut acel documentar, cu oameni pe post de “actori”, cu întrebări şi răspunsuri prestabilite, despre care i s-a spus că va fi difuzat în decembrie, cu menţiunea la final că persoanele care apar sunt fictive. Szanto a spus că jurnaliştii de la Sky News au stricat imaginea României şi au dat o ştire care "a căzut ca o bombă peste toată Europa”, dintr-un material filmat în 31 iulie.

Szanto a mai spus că, în timpul realizării reportajului, consilierul în armament al lui Stuart Ramsay i-a spus că vrea ca şi el să fie în filmare.

„Mi s-a spus: «Dumneata nu mai stai în spatele camerei astăzi, te vrem în faţa camerei, îţi vor da cagulă, geacă şi şapcă, pentru a fi în mijlocul acţiunii». Acest lucru l-a spus domnul Craig, care este consilierul personal în armament al domnului Stuart”, a precizat Szanto.

Postul de televiziune Sky News a anunţat, miercuri, că susţine în totalitate, în continuare, materialul publicat duminică, privind presupuşii traficanţi de arme din România. De altfel, Sky News a postat din nou pe site miercuri materialul filmat de jurnalistul Stuart Ramsay.

“Stuart Ramsey şi echipa sa au oferit un material solid privind vânzarea de arme în România, iar Sky News susţine în totalitate acest material”, a declarat, într-un mesaj transmis presei din România, directorul pentru Relaţii Publice al Sky News, Lucy Ellison.

intermediar parcare
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite