DNA: Dan Şova are un dispreţ nepermis faţă de lege
0Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au cerut senatorilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu în dosarul companiilor energetice Turceni şi Rovinari. Procurorii susţin că Şova ar fi ordonat distrugerea hard-disk-urilor de la casa de avocatură pentru a ascunde urmele posibilelor infracţiuni comise.
Referatul procurorilor arată că Şova ar fi încercat să-şi demonstreze nevinovăţia cu acte false. Aproape 3,5 milioane de lei a câştigat senatorul din contractele cu complexele energetice Turceni şi Rovinari. Senatorii jurişti votează azi cererea DNA de reţinere şi arestare a social-democratului
Senatorii jurişti s-au reunit, marţi, pentru a consulta dosarul colegului lor social-democrat, Dan Şova, pentru care procurorii DNA au cerut aviz de reţinere şi arestare preventivă. Chiar dacă în faţa procurorilor senatorul este apărat de mama sa, celebrul avocat Ana Diculescu-Şova, în faţa colegilor săi acesta a venit decis să se apere singur, în calitate de avocat.
Şova a intrat în comisie de la ora 10.00 şi a ieşit doar de două ori ca să meargă la toaletă. Potrivit unor surse din comisie, el a studiat îndelung dosarul de peste 1.800 de pagini şi a luat notiţe, în timp ce senatorii din comisie au preferat să consulte referatul procurorilor, cu mult mai sintetizat.
Prima dată când a ieşit din sala de şedinţe, Şova a fugit de jurnalişti, a spus şoptit că se întoarce şi, pe coridor, a fost întâmpinat de liberalul Corneliu Dobriţoiu, care nu face parte din Comisia juridică şi care l-a atins prieteneşte pe umăr, după care i-a adresat câteva cuvinte, departe de urechile jurnaliştilor. Senatorul PSD a revenit, după discuţia cu Dobriţoiu, şi a intrat în sală la fel de preocupat.
A rămas în sală, în ciuda faptului că toţi colegii săi au părăsit încăperea la finalul şedinţei şi, la a doua sa deplasare către toaletă, le-a transmis jurnaliştilor că nu pleacă până nu termină de consultat dosarul.
Între timp, la Senat, unde avea loc şedinţa de plen, colegii săi întrebau nedumeriţi pe holuri: "Ce face Dan?". "Studiază dosarul", a răspuns Corneliu Dobriţoiu, aflat în trecere, la braţ cu pesedistul Ilie Sârbu cu care purta o conversaţie ferită.
Contracte grase cu firma lui Şova
În referatul studiat maţi de Comisia Juridică, procurorii anticorupţie au descris pe larg faptele de care este acuzat Dan Şova. Toate au legătură cu mai multe contracte încheiate cu complexele energetice Turceni şi Rovinari. De exemplu, la Rovinari obiectul contractului de asistenţă juridică era acela de a ajunge la o înţelegere cu un creditor, astfel încât Complexul Energetic Rovinari să eşaloneze o datorie de peste 82 de milioane de lei pe o perioadă de cel puţin 3 ani.
Contractul a fost încheiat pe 14 februarie 2008. De fapt, spun procurorii, „atât Dan Laurenţiu Ciurel, cât şi Dan Şova, cunoşteau încă din cursul lunii ianuarie 2008 faptul că oponentul din litigiu este dispus să încheie o tranzacţie şi detaliile şi termenii în care urma să fie perfectată viitoarea tranzacţie, condiţii în care încheierea ulterioară a contractului de asistenţă juridică este prin el însuşi nul absolut pentru cauză ilicită, fiind un act grosolan de abuz în serviciu. DNA susţine că cei doi au conceput o situaţie imaginară în valoare de peste un milion de lei“, susţin procurorii. Contractul a fost în valoare de peste un milion de lei.
Şova a încheiat un contract asemănător şi cu reprezentanţii Complexului Energetic Turceni (CET), al cărui director era Dumitru Cristea, valoarea fiind de aproape 1,3 milioane de lei. Asta în condiţiile în care CET avea deja un contract de asistenţă juridică încheiat cu societatea de avocaţi a lui Şova, adăugând însă un contract adiţional ce depăşea ca valoare de aproape patru ori suma iniţială. Interesant este faptul că acest contract-act adiţional a fost semnat cu doar o zi înainte de a-l încheia pe cel cu Complexul Energetic Rovinari. Tot la Turceni, „Şova şi Asociaţii“ a mai încheiat un contract în valoare de peste 1,1 milioane de lei.
Acte false şi computere distruse
Unul dintre avocaţii care l-au apărat pe Dan Şova este chiar mama acestuia, Ana Diculescu-Şova, care în 2014 a depus la dosar mai multe acte în apărarea fiul ei. Tot la dosar au fost depuse 11 procese verbale semnate de Dan Şova, despre care procurorii anticorupţie spun că ar fi false. Este vorba despre acte încheiate cu ocazia adunărilor generale ale casei de avocatură „Şova şi Asociaţii“. Mai mulţi membri ai casei de avocatură au declarat că aceste adunări generale nu au avut loc, iar la datele în care s-au întrunit adunările generale s-au încheiat cu totul alte hotărâri. Simona Ciurcu, cea care a tehnoredactat cele 11 procese verbale, a susţinut în faţa procurorilor că le-a scris în anul 2011 sau 2012, din ordinul lui Şova, la o distanţă de câţiva ani, fiind antedatate.
Din declaraţiile a doi martori angajaţi în cadrul firmei „Şova şi Asociaţii” a rezultat că în anul 2010, din dispoziţia senatorului Dan Şova, au fost distruse toate hard-disk-urile calculatoarelor societăţii de avocaţi cu scopul de a compromite toate documentele şi corespondenţa purtată pe mail între societatea de avocaţi şi conducerile celor două complexe energetice.
DNA: Lăsarea în libertate a lui Şova, de neacceptat
Procurorii explică în termeni duri de ce este necesară arestarea senatorului Dan Şova. „Prin întreaga lui activitate infracţională, suspectul Dan Coman Şova a relevat un dispreţ nepermis faţă de normele juridice, de incidente şi diriguitoare în privinţa obligaţiilor procesuale ale unei persoane cercetate într-o cauză penală. În aceste condiţii, nu se poate întrevedea în viitorul apropiat o schimbare radicală a conduitei suspectului Dan Coman Şova din una profund antisocială, în una specifică poziţiei sociale şi pregătirii profesionale caracterizată de spirit civic şi respect faţă de valorile democratice”, susţin procurorii în referat.
„Lăsarea în libertate a suspectului Şova Dan Coman, în perioada următoare, este de neacceptat. Acţiunilor acestuia sunt în mod vădit orientate în scopul obstrucţionării anchetei“, au mai scris procurorii în referat
Din banii obţinuţi, Dan Şova şi-a construit şi renovat imobilele pe care le deţine.
„Jurnalul” avocatului Cernov
În urma unor percheziţii la locuinţa avocatului Radu Ştefan Cernov, procurorii au găsit două agende cu însemnări personale ale acestuia în care se fac menţiuni în legătură cu negocierea de către Dan Şova a contractelor de asistenţă juridică cu complexele Turceni şi Rovinari.
Un alt martor, Vladimir Babov, a declarat că Şova a participat direct la încheierea contractelor de asistenţă juridică.
Mai mult, potrivit declaraţiei date de martorul Gheorghiţă Vasile, un apropiat al lui Dan Şova, în octombrie 2014, Vasile s-ar fi întâlnit cu un alt martor din dosar, Alin Brîncuş. Cu această ocazie, cei doi ar fi discutat pe marginea unor datorii pe care Şova le-ar fi avut la Ciurcu Simona şi la Alin Brîncuş, moment în care Vasile i-ar fi spus acestuia „să stea liniştit că se vor achita datoriile după ce Simona Ciurcu va da declaraţii la DNA”.
„Discuţia purtată trebuie înţeleasă în contextul în care martora Ciurcu Simona a fost asistent manager al lui Şova Dan-Coman în cadrul societăţii de avocaţi în perioada 2002 - 2008 şi prin care acesta a condus societatea de avocaţi în perioada 2009 - 2013 în timpul când era senator, fiind persoana care cunoştea cele mai multe împrejurări de natură să conducă la aflarea adevărului în cauză”, se mai arată în documentul DNA.
Prejudiciul cauzat se ridică la 3,4 milioane de euro
Prejudiciul cauzat de activitatea infracţională a lui Dan Şova se ridică la 3,4 milioane de euro. Banii s-ar fi dus direct în societatea de avocaţi.
Mai mult, anchetatorii precizează că, din extrasele de cont ale societăţii de avocaţi şi din declaraţiile martorilor, rezultă că o parte însemnată din aceste sume de bani a fost destinată exclusiv interesului personal al lui Dan Şova mai ales pentru cheltuieli de construcţie şi renovare a proprietăţilor sale imobiliare.
„Prin întreaga lui activitate infracţională, suspectul Şova Dan Coman a relevat un dispreţ nepermis faţă de normele juridice, de incidente şi diriguitoare în privinţa obligaţiilor procesual ale unei pers cercetate într-o cauză penală. În aceste condiţii, nu se poate întrevede în viitorul apropiat o schimbare radicală a conduitei suspectului Şova Dan Coman din una profund antisocială, în una specifică poziţiei sociale şi pregătirii profesionale caracterizată de spirit civic şi respect faţă de valorile democratice”, mai susţin procurorii în documentul citat.
Dan Şova a ieşit din sala comisiei după opt ore, precizând presei că se va pronunţa în legătură cu dosarul doar în faţa comisiei şi în plen.
„Acuzaţiile sunt neîntemeiate. În rest, mă pronunţ mâine în faţa comisiei şi, după aceea, în faţa plenului", a spus Şova.
Comisia juridică a Senatului se va pronunţa prin vot, miercuri, la ora 13.00, asupra cererii DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova, a anunţat preşedintele comisiei Cătălin Boboc. El a spus că, după ce va fi întocmit raportul comisiei, acesta va fi depus luni la Biroul Permanent, care va decide când va intra în dezbaterea plenului Senatului.