Cum decredibilizează Rareş Bogdan Administraţia Prezidenţială

Ştim foarte bine că preşedintele Klaus Iohannis a dat dovadă de maximă eficienţă în procesul de irosire a imensului capital de încredere de care a beneficiat în noiembrie 2014, atunci când a fost ales, dar şi o lună mai târziu, atunci când a fost învestit în funcţia de preşedinte al României.

În discursul de învestitură, dl. Iohannis nu doar că arăta a fi conştient de marile speranţe puse în persoana Domniei-sale, ci sublinia cum nu se poate mai limpede că este la fel de conştient de imensa primejdie ca dezamăgirile să nu intervină prea devreme şi ca ele să nu fie din cale afară de mari.

Din păcate, tot ceea ce înseamnă comportamentul prezidenţial al d-lui Iohannis a ilustrat, din decembrie 2014 încoace, cât de lung şi dificil e drumul vorbei către faptă. E drept, nici vorbele d-lui preşedinte nu au fost în acest an şi jumătate prea multe. Declaraţiile de presă ale Domniei-sale sunt rare, din cale afară de concise, eliptice, marcate de stereotipii generatoare de glume şi băşcălie, interviurile sunt fără substanţă, adormitoare, acordate preferenţial unor publicaţii, televiziuni şi ziarişti de casă. Nici aceştia din cale afară de bine aleşi. Dovedindu-se încă o dată că preşedintele României nu are fler, nu are mână bună în selectarea colaboratorilor şi a apropiaţilor săi nici măcar în acest domeniu în care firesc ar fi să nu aibă preferinţe, colaboratori şi preferaţi, ci să se manifeste echidistant.

Cum dl Iohannis însuşi nu e el însuşi din cale afară de funcţional, nici aparatul de lucru din Administraţia prezidenţială nu se dovedeşte la rându-i prea abil şi prompt. Presa a sancţionat adesea serioasele deficienţe din zona activităţilor de comunicare, însă semnalările şi nemulţumirile ei fie nu au fost recepţionate, fie au fost ignorate de-a dreptul de preşedinte. Până şi atât de aşteptata şi necesara delimitare a d-lui Klaus Iohannis de catastrofala decizie a PNL de a-l desemna pe Marian Munteanu drept candidat la Primăria generală a Bucureştiului nu a venit atât de repede pe cât era normal să vină, iar termenii în care a fost în cele din urmă formulată lasă mai degrabă loc semnelor de întrebare decât lămuresc cu adevărat lucrurile. Pe care le-a încurcat din start, cu nepriceperea-i cunoscută şi cu totală şi notorie absenţă a oricărei abilităţi politice, co-preşedinta PNL, d-na Alina Gorghiu. O persoană fără însuşiri despre care se spune că a ajuns în fruntea PNL tot graţie unei neinspirate opţiuni a d-lui Iohannis.

Acum, oricât de leneşe, de neprofesioniste şi de lipsite de reacţie adecvată ar fi persoanele plătite să gestioneze comunicarea prezidenţială, tot mi se pare ciudată tăcerea cu care răspunde Administraţia Prezidenţială celor declarate de falsul ziarist Rareş Bogdan în urmă cu vreo două zile. Dl Bogdan pretinde, conform Paginii de media, că ar fi fost sunat de preşedinte în cursul lunii martie spre a i se face propunerea de a reprezenta Administraţia Prezidenţială în viitorul Consiliu de Administraţie al SRTV. Ceea ce e perfect legal şi cum nu se poate mai normal. Trecem, desigur, peste reveriile şi rătăcirile bogdaniene egolatre referitoare la momentul în care realizatorul de la Realitatea tv ar fi putut primi telefonul cu pricina. Şi admitem că ar fi fost posibil ca telefonul cu pricina să fi fost dat chiar de dl Klaus Iohannis.

Mai greu de crezut ar fi că dl. Iohannis i-ar fi făgăduit d-lui Rareş Bogdan însăşi şefia TVR. Aceea pe care dl. Bogdan a pierdut-o ruşinos, dar din fericire pentru TVR şi pentru sănătatea vieţii publice din România, în decembrie 2013. Nu cred că dl. Iohannis i-ar fi făcut o astfel de promisiune d-lui Bodgan din cel puţin două motive. Mai întâi pentru că ea ar fi fost complet neconstituţională şi ştim foarte bine cât de mult ţine dl. Iohannis la respectarea Legii fundamentale a ţării. În al doilea rând deoarece chiar dacă, de dragul d-lui Rareş Bogdan, preşedintele şi-ar fi depăşit prerogativele şi ar fi pus în cui Constituţia, nu prea avea cum să îşi respecte făgăduială. Nu i-o îngăduie actuala aritmetică parlamentară. Cea pe care dl. Iohannis nu a reuşit să o învingă în cvasieşuata operaţiune de impunere a ceea ce Domnia sa numea „guvernul meu”. Greu de crezut că ceea ce nu a izbutit cu Executivul, ar fi reuşit dl. preşedinte cu şefia TVR.

O declaraţie concisă, făcută cu puţine ore în urmă de dl Cătălin Tolontan, despre care dl Rareş Bogdan susţinea că ar fi fost următorul sunat de preşedinte în urma refuzului său, ne lasă să înţelegem că realizatorul de la Realitatea tv bate câmpii şi o cam face şi fără graţie. Problema e că dl. Bogdan poate fi bovaric, dacă nu cumva chiar gogolian, cât doreşte. Pe cont propriu. Însă nu implicând în visele sale de mărire importante instituţii ale Statului. Decredibilizându-le. Nu de alta, dar au devenit ele însele, cu mijloace şi fapte proprii, chiar fără ajutorul d-lui Rareş Bogdan, tot mai lipsite de credibilitate.