Cum ar putea scăpa victimele violurilor de confruntarea cu agresorii după modificarea Codurilor Penale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În faza de urmărire  penală cât şi de judecată, victimele sau martorii pot cere statut de persoană ameninţată sau protejată
În faza de urmărire  penală cât şi de judecată, victimele sau martorii pot cere statut de persoană ameninţată sau protejată

Modificările  care vor fi aduse Codului de Procedură Penală au avut ca efect lansarea unor dezbateri aprinse pe unele articole.  De exemplu s-a lansat ipoteza că victima unui viol va trebui să stea faţă în faţă cu presupusul violator atunci când este audiată.  Acest lucru nu este neapărat obligatoriu pentru că victimele pot  cere procurorului sau judecătorului statut de persoană protejată. Teoretic, copiii  sunt automat protejaţi.

Concret, una dintre modificări prevede dreptul suspectului de a cere să participle la efectuarea oricărui act de urmărire penală ori audiere ce au loc. În acest context, în cazul în care martorii  sau subiecţii procesuali  au motive de temere în legătură cu aceste împrejurări pot cere, potrivit legii, procurorului sau judecătorului statut de persoană ameninţată sau protejată, după caz, atât în faza de urmărire  penală cât şi de judecată. 

Apoi, când sunt îndeplinite condiţiile,  se atribuie persoanei respective statutul de martor ameninţat sau vulnerabil, iar organul judiciar dispune masurile legale de protecţie.  

Trebuie precizat că, din punct de vedere legal, sunt din start considerate persoane vulnerabile, printre altele ,  victimele copii, victimele care sunt într-o relaţie de dependenţă cu autorul, victimele terorismului, ale criminaliţăţii organizate, ale violenţei în cadrul relaţiilor apropiate, ale violenţei sexuale sau ale exploatării şi  victimele cu dizabilităţi.

În plus, odată cu acordarea statutului de martor ameninţat, procurorul va dispune audierea fără ca   acesta să fie prezent, prin intermediul sistemelor audio-video, cu vocea şi imaginea distorsionate. Mai mult, declaraţia nu va cuprinde adresa reală sau datele reale de identitate. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite