Cum va arăta noua taxă auto în 2018. Noul bir va fi plătit de toată lumea, nu numai la prima înmatriculare
0Statul nu a început încă să restituie timbrul de mediu – taxă declarată ilegală de autorităţile europene, dar va introduce o alta. Asta, după ce Guvernul a eliminat timbrul de mediu pentru autovehicule - parte a celor 102 taxe nefiscale care au fost desfiinţate de la 1 februarie 2017. Autorităţile vor astfel să descurajeze importurile de maşini second hand care, anul trecut, au atins niveluri-record.
Concret, noua taxă auto va fi aplicată tuturor proprietarilor de autovehicule, indiferent dacă au plătit sau nu timbrul de mediu sau orice altă taxă auto, aceasta urmând să fie calculată în funcţie de gradul de poluare al maşinii. Astfel, noul bir poate ajunge şi la 200 de euro pe an. Cel mai puţin vor plăti titularii de maşini care îndeplinesc normele de poluare 5 şi 6, respectiv 50 de euro.
Nouă formulă de calcul va fi făcută publică în primăvară, dar există surse care susţin că va fi plătită anual, după modelul Germaniei sau Portugaliei, şi va lua în calcul trei variabile: capacitatea cilindrică pentru care deja se plăteşte un impozit, norma de poluare a fiecărei maşini şi emisiile de CO2 produse. Deocamdată, autorităţile fac ultimele pregătiri pentru a introduce noua taxă. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) s-a apucat deja să inventarieze emisiile de dioxid de carbon generate de autovehiculele înmatriculate în anul 2017.
Formulă agreată în Occident
Probabil, Ministerul Mediului va alege această variantă de calcul a taxei pentru că este o una dintre formulele agreate în Europa Occidentală. „Statul a încercat în ultimii ani să limiteze importurile de maşini vechi, însă căile alese nu au fost cele mai bune. Introducerea unei taxe de primă înmatriculare este posibilă, însă trebuie formulată inteligent, astfel încât să nu încalce prevederile legislaţiei comunitare.
Un instrument cu un potenţial foarte ridicat, dar insuficient utilizat, este impozitul auto anual care trebuie reaşezat pe principii de mediu”, a declarat Daniel Anghel, liderul Sectorului de Automotive, PwC Europa Centrală şi de Est.