Constatarea amiabilă între şoferii cu RCA, printr-o aplicaţie pe telefon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanta: Update/Asiguratorii sunt pregătiţi pentru tamponări

Autoritatea de Supraveghere Financiară studiază posibilitatea de a introduce, conform modelului occidental, procedura de încheiere a constatului amiabil pe o aplicaţie informatică, direct de pe telefonul mobil. Concret, Călin Rangu, director ASF, a declarat că urmează ca direcţia de reglementare din ASF să analizeze această cerinţă, iar autoritatea lucrează în acest sens la modificarea Normei RCA.

Rangu a explicat că există o societate care ar putea introduce semnarea constatului amiabil auto online, cu ajutorul telefonului mobil, ceea ce ar fluidiza şi mai mult procedura de constatare a daunelor auto simple. „Pentru acest lucru este necesară însă modificarea Normei RCA, în sensul introducerii posibilităţii introducerii procedurii de constatare amiabilă realizată în mediul online. Dealtfel, grupul FinTech, creat pentru a asigura suport în dezvoltarea controlată a inovaţiilor tehnologice în slujba consumatorilor, cu asigurarea stabilităţii pieţei, urmează a analiza posibilitatea încheierii acestei proceduri cu ajutorul telefonului mobil. La nivel european există implementată o astfel de aplicaţie", a declarat Călin Rangu citat de economica.net

Astfel, conform unor surse din ASF, ca să poată utiliza acest sistem, şoferii vor trebui să-şi încarce în prealabil o aplicaţie pe telefon. În cazul unei tamponări. Conducătorii auto vor deschide această aplicaţie şi vor face fotografii la locul accidentului. Apoi, pentru o constatare iniţială a daunei aplicaţia va furniza pe ecranul telefonului mai multe şabloane care vor „dicta” unghiurile din care trebuie să fie fotografiată maşina accidentată. Astfel, înspectorii RCA vor putea face o primă estimare a daunei, cea definitivă, care va cuprinde şi eventuale distrugeri ascunse, fiind realizată la prezentarea cu actele în original la sediul asigurătorului. „Se câştigă timp pentru că păgubitul nu va mai fi obligat să piardă timp cu programarea la call center şi, foarte important, avem imagini chiar de la locul accidentului”, au precizat sursele citate.

Constantul amiabil este un formular tip care se completează în cazul unui accident în care au fost implicate doar două vehicule şi din care au rezultat doar pagube materiale. Astfel, şoferii evită coada de la Poliţie, amenda şi punctele penalizare. Constatul amiabil are scopul de a facilita procesul de soluţionare a accidentelor rutiere, de a fluidiza traficul şi de a reduce cheltuielile pentru deplasarea echipajelor poliţiei rutiere la locul accidentului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite