Cererea de ridicare a controlului judiciar formulată de Mazăre, respinsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cererea de ridicare a controlului judiciar formulată de primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost respinsă, joi seară, de un complet de cinci judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care a menţinut decizia luată în 8 octombrie de aceeaşi instanţă. Hotărârea completului de cinci judecători este definitivă.

În 8 octombrie, ICCJ a respins cererea lui Mazăre de de ridicare a măsurii controlului judiciar în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern pentru ca acesta să câştige contractul privind construirea locuinţelor sociale din cartierul "Henri Coandă" din Constanţa.

În cererea de ridicare a măsurii controlului judiciar, obţinută de MEDIAFAX, avocaţii lui Mazăre au arătat că procurorii români ar fi comis nereguli în aplicarea comisiei rogatorii, context în care Ministerul de Justiţie din Liechtenstein a notificat instituţia similară din România. Aceştia susţin că procurorii DNA au folosit ca probatoriu şi documente legate de Elan Schwartzenberg, în ciuda "condiţiilor imperative" impuse de magistraţi din Liechtenstein.

Potrivit avocaţilor, această situaţie este "fără precedent", susţinând că "toate care au fost administrate în legătură cu Radu Mazăre (...) sunt nule de drept ca urmare a faptului de necontestat că procurorii români au încălcat condiţiile imperative impuse de judecătorii din Liechtenstein cu privire la utilizarea documentelor din cauza lui Elan Schwartzenberg în dosarul prezent".

În solicitarea depusă la ICCJ, demersurile anchetatorilor sunt descrise de avocaţi drept "o încercare abuzivă de umilire publică" a lui Radu Mazăre.

Pe de altă parte, în solicitare s-a menţionat că nu sunt indicii în sensul că Mazăre ar avea intenţia de a se sustrage urmăririi penale prin părăsirea ţării, mai ales că acesta, într-un alt dosar de corupţie, s-a prezentat la toate termenele de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti. În acelaşi context, s-a arătat că, dată fiind calitatea de primar a lui Mazăre, acesta trebuie să fie în ţară în cea mai mare parte a anului, cu excepţia perioadelor de concediu.

Totodată, în cererea adresată instanţei supreme, s-a reclamat faptul că, după aproximativ cinci luni de la punerea lui Mazăre sub control judiciar, "nu s-a desfăşurat nicio activitate de urmărire penală, cu atât mai mult una care să implice prezenţa acestuia".

În dosarul locuinţelor sociale "Henri Coandă", primarul Constanţei este acuzat de procurorii DNA că ar fi primit 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern pentru ca acesta să câştige contractul pentru construirea caselor. Mazăre mai este acuzat că nu a trecut în declaraţiile de avere din 2012 contul personal deschis la banca din Israel în care a primit, în septembrie 2011, 95.000 de euro de la Elan Schwartzenberg.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite