Ceremonii în memoria comandorului Ion Stăiculescu, organizate luni
0Ceremonii în memoria comandorului Ion Stăiculescu, decedat sâmbătă în Franţa, vor avea loc luni dimineaţă în toate unităţile militare din ţară.
Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, comandorul Ion Stăiculescu era pilot militar clasa I, cu o experienţă de peste 7.500 de ore de zbor efectuate pe diferite tipuri de aeronave, dintre care aproximativ 3.500 pe C 27J Spartan, la manşa căruia zbura în calitate de pilot comandant instructor.
A executat misiuni de transport aerian în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak şi Balcanii de Vest, precum şi numeroase zboruri umanitare în ţară şi în străinătate.
Comandorul Ion Stăiculescu, comandantul Grupului 90 Operaţional din cadrul Bazei 90 Transport Aerian Otopeni, aflat în misiune în localitatea Cherbourg, Franţa, a decedat în camera de hotel în care era cazat, potrivit MApN.
"Ofiţerul participa, în calitate de comandant de aeronavă, la exerciţiul multinaţional organizat de armata franceză, în perioada 31 mai - 4 iunie, pentru marcarea a 74 de ani de la debarcarea aliată din Normandia. La acest exerciţiu, România participă cu un detaşament format din 33 de paraşutişti militari şi o aeronavă C 27J Spartan. În dimineaţa acestei zile, ofiţerul a fost găsit fără cunoştinţă de către colegii săi, în camera de hotel. A fost solicitată intervenţia medicală de urgenţă, prin serviciul 112, însă manevrele de resuscitare efectuate de echipajul medical francez au fost fără rezultat, medicii declarând decesul în jurul orei 10.00, ora locală. Cazul este cercetat, conform procedurilor, de autorităţile judiciare franceze", a precizat sursa citată.