Asociaţia „21 Decembrie“, pe cale să fie evacuată din sediu. Doru Mărieş: „Este o execuţie, nu o evacuare!“
0Executori judecătoreşti însoţiţi de jandarmi au ocupat, miercuri, clădirea de pe strada Batiştei în care are sediul Asociaţia „21 Decembrie“. Revoluţionarii au fost somaţi să părăsească imediat imobilul, în baza unei hotărâri de retrocedare a clădirii către fostul proprietar.
Proprietarul imobilului este Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS), care a contestat hotărârea judecătorească. În clădire, în afara asociaţiei revoluţionarilor mai sunt şase chiriaşi, printre care Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Omenia”, un local, o organizaţie non-profit şi o sală de repetiţii pentru muzicieni.
Liderul Asociaţiei „21 Decembrie“, Doru Mărieş, a afirmat că prin această acţiune se doreşte, nici mai mult, nici mai puţin, decât desfiinţarea organizaţiei de revoluţionari.
„A fost o execuţie, nu o evacuare. Este o desfiinţare a asocieţiei pe cale indirectă. Am aflat de la presă că o să fim evacuaţi, nu ne-a înştiinţat nimeni. RAAPPS a atacat la Curtea Supremă decizia de restituire a imobilului către fostul proprietar, iar Asociaţia „21 Decembrie“ este intervenient în proces. N-am crezut că se poate întâmpla. Dimineaţă, am găsit jandarmii aici, a fost mai rău ca pe 21 decembrie“, a declarat, pentru „Adevărul“, Doru Mărieş.
În opinia sa, este vorba despre o chestiune care trebuia rezolvată de RA APPS, care trebuia să facă verificări în arhiva gospodăriei de partid, care este secretizată, clasificată şi neinventariată după 26 de ani.
“Ei nu au decizie de evacuare de la instanţă, au făcut procedura prin executor judecătoresc. RAAPPS nu a trimis pe nimeni, că e cladirea lor, iar eu am rămas ca prostul singur aici. Ce să le predau eu, că nu e clădirea mea? E a statului! Au intrat în clădire, mi-au dat termen până diseară să-mi scot bunurile în stradă“, a spus revoluţionarul.
Întrebat dacă intenţionează să facă greva foamei pentru a protesta împotriva acestei decizii, Doru Mărieş a negat. „Nu intenţionez să mă opun evacuării şi nici să intru în greva foamei. Nu pot nici să semnez un proces verbal de evacuare, pentru că nu e clădirea mea. Greva foamei fac doar pentru istorie, nu pentru o evacuare“, a afirmat Mărieş.
Acesta a precizat că nu a făcut demersuri la RAAPPS pentru a obţine alt sediu şi nici nu va face. „Eu nu mă umilesc să cer un alt sediu. Dacă cineva din această ţară consideră că Asociaţia 21 Decembrie a făcut ceva pentru ţara asta şi merită un sediu, atunci ne cheamă şi ne dă un alt sediu“, a conchis liderul revoluţionarilor.