Vitezomanul Duţă, fostul şef de la Casa Naţională de Sănătate, oprit de poliţişti pe Autostrada Bucureşti-Constanţa şi amendat. Circula cu 167 kilometri pe oră
0Fostul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Lucian Duţă a fost amendat cu 960 de lei, sâmbătă, după ce a fost prins conducând cu 167 de kilometri pe oră pe autostrada Bucureşti-Constanţa. În plus, poliţiştii de la Rutieră au constatat că acesta nu avea la el toate actele.
UPDATE Fostul şef al CNAS Lucian Duţă, amendat sâmbătă după ce a fost prins conducând cu 167 de kilometri pe oră pe autostrada Bucureşti-Constanţa, a declarat că se grăbea să ajungă la Mangalia, la tatăl său, care îl sunase pentru a-i spune că nu se simte bine, potrivit Mediafax.
„Mă grăbeam să ajung la tatăl meu, la Mangalia, de unde sunt de loc, după ce m-a sunat spunându-mi că nu se simte bine. Am plecat în grabă şi am uitat să-mi iau şi buletinul, şi talonul maşinii“, a spus Duţă.
Poliţiştii l-au oprit pe fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) cu ocazia filtrelor organizate pe A2 pentru depistarea şoferilor care circulă cu viteză peste limita legală.
Viteza maximă permisă pe autostradă este de 130 de kilometri pe oră.
Radare în cascadă sâmbătă pe Autostrada Soarelui
Sâmbătă, între orele 08.00 - 12.00, pe Autostrada Bucureşti – Constanţa, sub coordonarea Direcţiei Rutiere – I.G.P.R., s-a desfăşurat o acţiune pentru verificarea respectării regimului legal de viteză.
Astfel, pe Autostrada A2, pe sensul de mers Bucureşti – Constanţa, au fost instalate radare în cascadă, mai multe autospeciale care au montate aparatură de filmare şi înregistrare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.
„Poliţiştii acţionează pentru prevenirea accidentelor rutiere, verificarea respectării regimului legal de viteză, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care, prin conduita lor, încalcă prevederile legale cu privire la circulaţia pe drumurile publice“, au explicat oficiali de la Rutieră.