Accident pe A2: un pieton a murit după ce a traversat neregulamentar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un pieton care a traversat neregulamentar Autostrada A2, la kilometrul 74, a fost accidentat mortal, în jurul orei 18.30, iar traficul pe sensul de mers Constanţa-Bucureşti a fost blocat timp de două ore, anunţă Centrul Infotrafic.

„Din cauza unui accident în care şi-a pierdut viaţa un pieton care traversa neregulamentar autostrada A2, traficul a fost restricţionat în zona kilometrului 74 timp de aproape două ore. Autovehiculele au fost deviate dinspre Constanţa spre Bucureşti pe DN3A, de la Drajna. Accidentul s-a produs la ora 18.30. La ora 20.20 traficul a fost reluat pe autostradă“, anunţă Centrul Infotrafic.

Pe autostrăzile A2 şi A4 se circulă în condiţii de ceaţă, vizibilitatea fiind scăzută, chiar şi sub 30 de metri, iar carosabilul este umed. Şi în judeţul Constanţa s-a lăsat ceaţa, vizibilitatea fiind sub 50 de metri pe DN2A şi DN39. Pentru judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Ialomiţa s-a emis o atenţionare de ceaţă, valabilă până la ora 23.

Infotrafic recomandă conducătorilor auto să reducă viteza în funcţie de vizibilitate şi să folosească luminile de întâlnire împreună cu cele de ceaţă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite