S-a stins „lordul roşu“ al diplomaţiei româneşti. „Ştefan Andrei, sunt timpuri revanşarde şi va veni şi moartea, ai să vezi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru de Externe Ştefan Andrei a murit duminică după-amiază. A fost unul dintre cei mai influenţi demnitari comunişti, iar după Revoluţie a ajuns după gratii pentru „genocid“. Atunci, Adrian Păunescu i-a dedicat poezia timpurilor revanşarde.

Ştefan Andrei, fost ministru de Externe al României între 1978 şi 1985 şi unul dintre cei mai influenţi şi respectaţi demnitari din perioada comunistă, s-a stins din viaţă duminică, la vârsta de 83 de ani. Fostul diplomat avea multiple probleme de sănătate, printre care diabet şi Alzheimer. Sicriul cu trupul neînsufleţit a fost depus ieri la Capela Snagov, iar astăzi la ora 14.00, tot la Snagov, va avea loc înmormântarea. „Mi-a cerut ca sicriul să fie acoperit şi bătut în cuie. Slăbise foarte mult şi n-a vrut să fie văzut aşa. În urmă cu trei zile am vorbit despre războiul din Ucraina, era încă lucid, dar simţea că nu mai rezistă mult”, a declarat, pentru „Adevărul”, Violeta Andrei, soţia defunctului.

Născut pe 29 martie 1931 la Podari (Dolj), într-o familie de oameni simpli, Ştefan Andrei s-a înscris în Uniunea Tineretului Muncitoresc (UTM) încă din 1947, pe când era la liceu. A studiat la Facultatea de Construcţii Hidrotehnice din Bucureşti, continuându-şi ascensiunea în organizaţia de tineret a Partidului Muncitoresc Român (PMR), predecesorul Partidului Comunist, şi ajungând şef al Secţiei de Relaţii Externe. Din 1969 a devenit membru în Comitetul Central al Partidului Comunist şi până la Revoluţia din 1989 a ocupat mai multe funcţii înalte în stat: secretar al Comitetului Central, ministru al Afacerilor Externe, viceprim-ministru al Guvernului. În toată această perioadă, Ştefan Andrei a avut un rol determinant în politica externă a României, în organizarea comerţului exterior şi în îndeplinirea planului de achitare integrală a datoriilor externe pus la cale de Nicolae Ceauşescu.

29 de luni la închisoare

Revoluţia l-a prins pe Ştefan Andrei în sediul Comitetului Central. Era viceprim-ministru al României şi a rămas lângă Nicolae Ceauşescu până când acesta a fugit cu elicopterul. Este unul dintre motivele pentru care a fost condamnat laolaltă cu celebrul lot CPEx (cei care făceau parte din Comitetul Politic Executiv). Acuzaţia iniţială a fost „genocid“. Ştefan Andrei a fost acuzat de moartea a 64.000 de oameni la Revoluţie. „Mi s-au luat amprentele, mi s-au făcut fotografii din faţă şi din profil, mi s-a făcut analiză psihiatrică şi s-a constatat, legal, că Silviu Curticeanu şi cu mine am avut cel mai mare coeficient la indicele de inteligenţă“, şi-a amintit Andrei. Sentinţa – doi ani şi zece luni de închisoare – a venit la 25 martie 1991.

A stat după gratii 29 de luni: “Cea mai neagră perioadă din viaţa mea: am fost operat de cancer, am făcut de două ori infarct miocardic, starea diabe¬tului mi s-a agravat“. Ideea este confirmată acum şi de soţia sa. „Perioada petrecută în închisoare şi toate nedreptăţile pe care le-a suferit după 1990 l-au afectat foarte mult. De aceea s-a şi îmbolnăvit”, ne-a declarat, ieri, Violeta Andrei.

Omul care l-a culturalizat pe Ceauşescu

Vreme de aproape 20 de ani, Ştefan Andrei a fost unul dintre oamenii de încredere ai lui Nicolae Ceauşescu şi unul dintre cei care au dirijat politica externă în perioada României comuniste.

În cartea “I se spunea Machiavelli. Ştefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea”, el povestea despre cum a încercat să-l culturalizeze pe Nicolae Ceauşescu: “A fost o perioadă, din 1972 până în 1978, când îi traduceam o serie de lucrări pe care le cunoşteam sau mi le recomandau oamenii de specialitate. Traduceam integral anumite lucrări pentru el, cu un rezumat în faţă de 10–20 de pagini. Ceauşescu a făcut şi exerciţii de dicţie. În faţa oglinzii, să poată ţine discursuri fără să se mai bâlbâie. Despre Reagan mi-au spus ai lui că citise două cărţi în viaţă: Biblia şi o carte de aventuri. Mitterrand era preocupat de probleme de literatură, unde era foarte bun şi avea relaţii. Dar nu de probleme de economie sau de finanţe. Din nefericire, e cum mi-au spus ameri¬canii: «La noi, cine nu e bun pentru economie, pentru învăţământ sau ştiinţă intră în politică»”.

În aceeaşi carte, Ştefan Andrei a vorbit şi despre trucurile pe care le folosea pentru a obţine aprobări de la Ceauşescu în anumite probleme: “Lucrând atât de mult cu el, îl cunoşteam prea bine, ştiam cum să-l iau. Nicolae Ceauşescu avea un metabolism mai dificil. Venea la ora 8 punct la program. Dar «rupea» ziua în două – dormea la prânz. Chiar peste hotare, prefera să nu mănânce, dar să doarmă. După-amiaza, când se trezea, nu se activa imediat sută la sută. Dacă te chema la prima oră după somn, era dificil, mofturos. Şi atunci trebuia să găsesc o cale, să am pregătite una-două veşti bune cu care să-mi fac intrarea. Sau dacă jucam cu el şah – îl lăsam să câştige cât să-l bucure când aveam ceva să-i cer...”

image

„Să vă îngăduiţi, maică!“

Ştefan Andrei a fost căsătorit vreme de 53 de ani cu actriţa Violeta Andrei, alături de care a avut un copil. Ştefan Andrei îşi amintea: „La căsătorie, maica ne-a dat doar un singur sfat, pe cât de simplu, pe atât de înţelept: «Să vă îngăduiţi, maică!». Şi s-au îngăduit în ciuda piedicilor puse de însuşi Nicolae Ceauşescu, care-i reproşa lui Andrei neconcordanţa unui mariaj dintre un activist de partid şi o actriţă care pe scenă sau în filme se sărută. „Violeta mi-a fost nu numai soţie, ci şi iubită, soră, mamă, şi peste toate, prietenă de nădejde“, avea să scrie Ştefan Andrei în cartea autobiografică „Din frac în zeghe“.

În volumul “I se spunea Machiavelli. Ştefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea”, fostul ministru de Externe povestea despre o interdicţie asupra Violetei Andrei dictată de Elena Ceauşescu: “N-am putut însă să-mi apăr soţia când i s-a interzis să mai apară în filme şi la televiziune. Nici nu aveai cum. Pentru că nu era un comunicat oficial, ci o indicaţie. Spunea Elena Ceauşescu: «Violeta să nu mai apară în filme. Violeta să nu mai apară la televiziune». Dar am avut forţa să resping categoric soli¬citarea lui Ceauşescu de a divorţa”.

image

Amintiri din anii de glorie: Elena Ceauşescu i-a luat televizorul

Ştefan Andrei s-a aflat multă vreme în proximitatea cuplului dictatorial. A înţeles fără mijlocitori cât de „mici“ erau gândurile lui Nicolae, dar mai ales ale Elenei Ceauşescu. În 1984, la o vizită alături de soţii Ceauşescu în Bulgaria, Ştefan Andrei a primit de la preşedintele ţării vecine, Todor Jivkov, un televizor color de producţie japoneză. Ştefan Andrei împlinea  chiar în ziua vizitei 53 de ani. La întoarcerea în ţară, Elena Ceauşescu a poruncit şefului protocolului să nu-i mai dea televizorul lui Ştefan Andrei, ci să fie depus în depo¬zitul cu obiecte de protocol. În schimb, cu ocazia unei vizite în Franţa, soţii Ceauşescu au primt cadou  seria întreagă a memoriilor lui Talleyrand. „Cum le-a văzut, Elena Ceauşescu a spus: «Daţi-i cărţile lui Andrei, că tot cumpără şi strânge el cărţi vechi!»“, şi-a amintit fostul ministru de Externe al României.

Întâlnirea ratată cu Cioran

În 1987, pe când se afla la la Congresul Partidului Socialist Francez, Ştefan Andrei a fost anunţat că Emil Cioran şi-a exprimat dorinţa să-l întâlnească. „Am acceptat imediat propunerea. În seara următoare însă, am fost anunţat că Emil Cioran regretă, dar nu mă poate întâlni deoarece îi este teamă că află Monica Lovinescu şi o să-l blameze la «Europa liberă» pentru că stă de vorbă cu un ministru al României comuniste“.

Ştefan Andrei a reprezentat unul dintre cei mai eficienţi, înzestraţi şi inteligenţi demnitari, care a ştiu să strunească, în condiţii destul de complicate, politica externă a unei ţări ca România. Dan Berindei, istoric

Ultima comedie a comunismului

Ştefan Andrei a păstrat în memorie una dintre cele mai dramatice şi, totodată, comice scene ale comunismului românesc. Se petrecea la 17 decembrie 1989. Enervat că ordinele pe care le dăduse generalilor trimişi la Timişoara nu fuseseră ascultate, Ceauşescu convocase şedinţa CPEx cu scopul de a-i demite pe Vasile Milea, ministrul Apărării Naţionale, pe Tudor Postelnicu, ministrul de Interne, şi pe Iulian Vlad, şeful Securităţii. Imediat după ce dictatorul a făcut această propunere, Constantin Dăscălescu, Gogu Rădulescu şi Gheorghe Oprea l-au rugat să nu-i demită pe cei trei. Ceauşescu a forţat nota: „Atunci, alegeţi-vă alt secretar general!“. Ştefan Andrei, martor ocular, povesteşte: „Cornel Pacoste s-a proptit cu spatele în uşă şi a ridicat braţele la nivelul umerilor, pentru a împiedica, dacă ar fi fost cazul, ca Nicolae Ceauşescu să poată părăsi sala. La rândul lui, Constantin Dăscălescu, aproape ţipând, i s-a adresat lui Ceauşescu, asigurându-l că vrem, în continuare, să muncim sub conducerea lui. Un moment aproape comic, zic acum, l-a avut protagonist pe Nicolae Constantin, care l-a admonestat pe Dăscălescu pentru că «se răstise la secretarul general al partidului»“.

Apreciat şi de fotbalişti, şi de poeţi

Ştefan Andrei a iubit fotbalul şi a ţinut cu Universitatea Craiova. Dar fotbalişti de la toate echipele îşi amintesc cu bucurie de fostul ministru de Externe. Dinamovistul Cornel Dinu a fost unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai săi. „Era un om foarte deschis, care a ajutat mulţi sportivi“, spune Dinu. Pe rapidistul Nicolae Lupescu l-a ajutat să se transfere la o echipă din Austria, pe când Ceauşescu fereca tot mai bine graniţele ţării. Pentru Balaci a intervenit să i se acorde paşaportul pentru a se trata în străinătate.

Ştefan Andrei a fost iubit şi de poeţi. Adrian Păunescu şi Grigore Vieru l-au vizitat în anii de închisoare şi i-au dedicat câte o poezie.

image

Scrisoare către Ştefan Andrei

E vremea minusului care arde,
Pe drumul dintre Bârca şi Livezi,
Ştefan Andrei, sunt timpuri revanşarde
Şi va veni şi moartea, ai să vezi.

Conform acestei logici idioate,
Pe care noile stafii o cer,
Le vom trăi în sens contrar pe toate,
Vom merge-acasă în marşarier.

Prietene, mi-e tare drag de tine,
Că-ţi treci viaţa, în zadar, pe-aici,
Nu vine moartea ce ni se cuvine,
Ci moartea dinainte de-a fi mici.

Ne-ntoarcem de-a-ndăratelea acasă,
Pe unde-ai noştri au ajuns poteci,
Fântânile să trecem nu ne lasă,
N-am chef să plec şi nu te las să pleci.

Şi fără cale te-au ţinut în temniţi,
Şi fără cale te-au îmbolnăvit,
Li se părea că, liber, îi ameninţi
Cu mintea ta, de geniu pustiit.

Şi maica ta îţi spune-n clipa-n care
Te-ntorci pentru o zi din gherla lor:
„Bine, măcar, în marea tulburare,
Că nu ai fost spion sau trădător!“

Murim, Ştefan Andrei, în vremi de jale,
Nici moartea nu-i a noastră, precum ştii,
Şi ţara e pe-o cale fără cale,
Marşarier al marii nebunii.

(Adrian Păunescu)

Râul, ramuri

lui Ştefan Andrei

Eu ştiu că tu ai adus în ţară roşia flamură
Şi mai ştiu că luminile ochilor tăi
Se vărsară pe râu, pe ramuri.
De aceea, între peretele Jilavei înlăcrimate
Te vizitau uneori poeţii şi Mântuitorul poate,
Acolo îţi păreau drepţi numai plopii,
Erai trist, trist ca ochii lui Constantin Brâncoveanu.
Acolo, pe harta lumii,
Adesea căutai o trecătoare secretă
Prin care să evadezi de pe această planetă,
Încă nu ştiai că o altă celulă va răsări
În mioriticul plai.
Oare nu e o celulă năprasnică hulă
În care este zvârlit Eminescu Mihai?
Iată, şi eu, un umil poet,
Cu străveche durere de frate
Mă uit către ţară printre gratiile sârmei ghimpate.
Nu eu am adus-o în ţară,
Dar mai exist, încă mai rezist
Pe ascuţişul sabiei.
Sunt trist! Eşti trist!
Ca ochii Basarabiei.

(Grigore Vieru)

Amintiri de neuitat cu Ştefan Andrei. Comunismul văzut prin ochii unui fost demnitar al regimului căzut azi în dizgraţie 

[<a href="//storify.com/Alinavasile123/tefan-andrei-a-murit" target="_blank">View the story "Ştefan Andrei a murit " on Storify</a>]

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite