A cui mai este România noastră, astăzi?

Acum, la ceas de mare sărbătoare naţională, când unii fac sindrofii şi pun ţara la cale, alţii aşteaptă pomana cu ciolan a autorităţilor, unii luptă sau mucesc din greu prin ţări străine, alţii se îndeletnicesc cu diverse lucruri, mi-au venit în cap două mari dileme sub forma a două întrebări decente, pertinente, pe care poate şi le-au pus şi alţi concetăţeni: 1) A cui mai este România noastră, astăzi? 2) Cine mai suntem noi, românii?

Aceste întrebări nu sunt filosofice, dar, în contextul tulbure şi zbuciumat al zilelor noastre, cred că ar da mari bătăi de cap în a găsi răspunsuri coerente la ele chiar şi filosofilor. Ar fi curios şi interesant cum ar răspunde filosofii noştri, câţi mai există, dacă mai există acum, la aceste dileme.

Să începem cu prima întrebare, A cui mai este România noastră, astăzi?

Păi, mie ca simplu cetăţean, român de rând, dacă mă gândesc la această întrebare, nu-mi vin în minte prea multe răspunsuri clare. Cu cât mi se pare că dau de vreun răspuns, cu atât sunt mai încurcat! Cu cât cred că am mai multe răspunsuri, cu atât sunt mai mult băgat în ceaţă! Trăind şi văzând ce se întâmplă în scumpa noastră patrie europeană, în secolul XXI, îmi este greu să am certitudini! Am tot mai multe necunoscute!

Hai să facem un excerciţiu, să încercăm să răspundem la această dilemă. Într-o primă fază, cred că ne-am repezi mulţi dintre noi, luaţi de val, să spunem: Ce întrebare e asta? România este a românilor. Punct. Ei, de aici încolo începe incertitudinea: Câţi români mai sunt în România, iar cei care mai sunt cât de reprezentativi sunt, cât de români verzi mai sunt?

România noastră este a poporului, oamenilor de rând? Este a milioanelor de cetăţeni care trudesc viaţa întreagă şi mor în anonimat, în sărăcie? Este a oamenilor care luptă din răsputeri să supravieţuiască într-o societate cu o democraţie îndoielnică? Este a amărâţilor batjocoriţi permanent de mai marii ţării cocoţaţi la putere pe spinarea lor? Este a pensionarilor înjosiţi şi minţiţi permanent de sistem, dar care votează mereu cu cei care îi păcălesc cel mai mult?

România noastră este a tinerilor care doresc să-şi poată face un viitor frumos într-o societate democratică, normală, curată de corupţie? Este a tinerilor chemaţi în stradă şi manipulaţi de forţe meschine? Este a tinerilor supravieţuitori ai dezastrelor, corupţiei şi politicilor idioate ale conducătorilor ţării? Este a copiilor obligaţi să înveţe într-un sistem de educaţie corupt, neperformant, îndobitocitor? Este a nou-născuţilor siliţi să lupte din faşă pentru viaţa lor într-un sistem de sănătate în care se moare cu zile?

România noastră este a disperaţilor care îşi iau lumea în cap şi pleacă în alte ţări, la muncă, pentru a asigura o viaţă mai bună copiilor şi familiilor lor şi care, uneori, se întorc în sicrie acasă? Este a oamenilor luminaţi, a inteligenţelor, a minţilor sclipitoare, a specialiştilor adevăraţi care părăsesc cu duiumul ţara natală, ingrată în a le aprecia meritele şi a-i pune în valoare, căutându-şi în alte zări fericirea?

România este a politicienilor corupţi, este a demnitarilor, parlamentarilor imorali? Este a miniştrilor şpăgari? Este a preşedinţilor marionetă? Este a primarilor corupţi? Este a tuturor şefilor, baştanilor, şmecherilor şi băieţilor deştepţi care îşi umflă averile din punga statului, implicit a fraierilor de cetăţeni? Este a penalilor, afaceriştilor, care, în cazul în care sunt prinşi şi condamnaţi, fac „un pic“ de pedeapsă, produc ceva maculatură şi scapă cu banii furaţi?

România este a magistraţilor, procurorilor, avocaţilor corupţi? A poliţiştilor, medicilor, profesorilor corupţi? Este a bisericii, a popilor poleiţi cu aur, îmbuibaţi, îndrăgostiţi de banul, ochiul Dracului, care nu fac neinvitaţi şi neplătiţi slujbe pentru morţi?

România este a străinilor care cumpără pământ pe nimic, taie pădurile din ţara noastră, fac afaceri şi produc sute de milioane de euro? Este a străinilor care muncesc cinstit aici? Este a arabilor, chinezilor sau altor migranţi străini care au fost primiţi cu braţele deschise? A romilor, a ungurilor, a saşilor, a evreilor? România este a ruşilor sau americanilor?

România este ţara oamenilor cinstiţi, oneşti, harnici? Este a lucrului bine făcut sau patria lui merge şi aşa? Este a oamenilor adevăraţi sau a doreilor?

Dacă o ţin aşa, întrebările sunt tot mai multe, fără număr şi fără răspunsuri certe. Oricare dintre noi, din ţară sau de aiurea, poate face acest simplu excerciţiu, măcar o dată pe an. Şi tot o dată pe an, de Ziua Naţională a României, 1 decembrie, ne putem pune cealaltă întrebare grea, încercând să răspundem: Cine mai suntem noi, românii? Dacă aflaţi răspunsuri, găsiţi certitudini, spuneţi tuturor, să ştim şi noi.

La mulţi ani, România! Oricum ai fi, românii care şi cum mai suntem, oriunde am fi, te iubim!