100 milioane euro, pentru planul regional de gestionare a deşeurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

de Mediu Cluj, Raluca Haţegan, participanţilor de la agenţiile judeţene de mediu le-au fost solicitate opiniile, pentru revizuirea proiectului, în procedură de urgenţă, pentru a putea fi

de Mediu Cluj, Raluca Haţegan, participanţilor de la agenţiile judeţene de mediu le-au fost solicitate opiniile, pentru revizuirea proiectului, în procedură de urgenţă, pentru a putea fi finalizat şi înaintat Agenţiei Naţionale de Mediu, pentru aprobare, până în data de 10 august. Proiectul prevede măsurile de înfiinţare a staţiilor ecologice, una maximum două pentru fiecare judeţ (exemplu Maramureş), numărul şi locaţiile staţiilor de transfer, unde se adună pentru selectare deşeurile, numărul şi amplasamentele, unde se cunosc, ale staţiilor neautorizate care trebuie închise. Potrivit lui Haţegan, la nivelul întregii regiuni este vorba de 35 de depozite municipale neconforme, iar numărul staţiilor comunale neautorizate este de ordinul zecilor în fiecare judeţ. Încă nu se cunosc sumele de bani necesare implementării întregului proiect reigonal, fiind doar estimări parţiale pe unele judeţe, care ar putea depăşi în total suma de 100 milioane de euro. Potrivit directorului APM Satu Mare, Elisabeta Bekessy, doar în acest judeţ, unde s-au propus o staţie ecologică, două staţii de transfer, patru microstaţii de transfer şi închiderea a 142 de staţii neautorizate, proiectul prevede un total de 26 milioane de euro. După ce va fi examinat de Agenţia Naţională şi Ministerul Mediului, proiectul va fi înaintat spre avizare Comisiei Europene şi va putea concura pentru finanţare externă. Mediul este unul din domeniile pentru care România a primit doar steguleţ galben la ultimul raport, iar întocmirea acestor proiecte regionale de gestionare a deşeurilor a fost una din cerinţele exprimate de responsabilii europeni.

Asociere pe Valea Jiului
Mai multe consilii locale din Valea Jiului au decis, în această săptămână, să se asocieze pentru realizarea unei staţii de depozitare a deşeurilor menajere. A fost stabilită amplasarea depozitului, în raza locaţiei Petrila; valoarea proiectului ridicându-se la aproape 10 milioane de euro. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, se studiază posibilitatea asocierii cu o firmă străină, pentru realizarea investiţiei. În prezent nici în Valea Jiului nu este nicio staţie de depozitare autorizată a deşeurilor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite