Primăria Sectorului 3  începe distribuirea formularelor pentru obţinerea subvenţiei la încălzire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Distribuirea formularelor începe pe 15 octombrie FOTO Shutterstock
Distribuirea formularelor începe pe 15 octombrie FOTO Shutterstock

Locuitorii din sectorul 3 al Capitalei pot ridica şi depune, din 15 octombrie, formularele necesare întocmirii doasarului pentru acordarea ajutorului de încălzire din această iarnă.

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 3 au anunţat că cei care vor să obţină subvenţie la căldură pentru această iarnă trebuie să depună sau să ridice dosarele necesare pentru acordara ajutorului de încălzire începând cu 15 octombrie.

„Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă în conformitate cu OUG nr. 27/2013 şi OUG nr. 70/2011, în baza declaraţiei pe propria răspundere pentru acordarea unor drepturi de asistenţă socială, însoţită de o serie de acte doveditoare“, susţin reprezentanţii primăriei de sector.

Documentele necesare întocmirii dosarului pentru acordarea subvenţiei la încălzire sunt:

1.  Acte privind componenţa familiei:

- actele de identitate ale solicitantului şi/sau ale membrilor familiei (CI, BI, PST, CIP, DI etc) sau certificatele de naştere pentru copiii cu vârsta până la 14 ani

- hotărâre definitivă de încuviinţare a adopţiei, de plasament familial al minorului

- actul din care să rezulte calitatea de tutore sau curator

2. Acte privind veniturile nete realizate în luna anterioară depunerii cererii, după caz:

- salariul şi alte drepturi salariale: adeverinţa eliberată de angajator cu venitul net realizat, în care să fie specificat dacă salariatul primeşte sau nu bonuri, precum şi valoarea acestora

-pensii: mandate / talon / extras de cont

-indemnizaţii şi stimulente pentru creşterea copilului: adeverinţa eliberată de Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti (APISMB) sau de instituţia plătitoare / talon plată / extras de cont

- indemnizaţii cu caracter permanent/temporar (şomaj): talon de plată / extras de cont

-alocaţii: adeverinţa APISMB / talon de plată / extras de cont

-burse: adeverinţă instituţie învăţământ, în care să fie specificat dacă elevul / studentul primeşte bursa, tipul bursei şi cuantumul
-ajutoare: talon plată / extras de cont

3. Copie act de proprietate / contract de închiriere / contract de întreţinere/comodat

4. În cazul persoanelor care solicită ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi nu au pe actul de identitate domiciliul la adresa respectivă (studenţi, copii care locuiesc în proprietatea părinţilor), precum şi persoanele care au pe actul de identitate adresa unde locuiesc şi nu sunt proprietari, chiriaşi, moştenitori, succesori  – împuternicire legală din partea proprietarului prin care îşi exprimă acordul de a depune cerere şi de a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinţei.

5. Adeverinţă emisă de asociaţia de proprietari / locatari / chiriaşi din care să reiasă numărul membrilor de familie şi numele acestora, care figurează pe lista de întreţinere / în cartea de imobil, şi copie de pe factura de energie termică corespunzătoare blocului şi scării unde se solicita ajutorul (sau specificat pe cerere CODUL PUNCT CONSUM) pentru încălzirea cu energie termică.

6. Factura GDF SUEZ ROMÂNIA pentru încălzirea cu gaze naturale.

7. Factura ENEL pentru încălzirea cu energie electrică (unde este cazul dovada debranşării de la energie termică sau gaze naturale).

8. În cazul copiilor lăsaţi în grija bunicilor – declaraţia bunicilor, pe propria răspundere, pentru minorii aflaţi în întreţinerea acestora, fără forme legale.

9. În cazul persoanele fără venit – adeverinţa de venit administraţia financiară şi declaraţie pe propria răspundere privind veniturile din care se întreţin, cu menţionarea luării la cunoştinţă că declararea necorespunzătoare a adevărului se pedepseşte conform legii.

10. Persoanele care deţin autoturisme – cartea autoturismului /talon autoturism (din care să reiasă anul de fabricaţie al autoturismului)

11. Persoanele care au domiciliul pe raza altui sector şi solicită ajutor din sectorul 3 trebuie să prezinte în plus negaţie şi certificat fiscal de la primăria de domiciliu.

12. Alte documente solicitate, după caz.

Menţionăm că veniturile cu caracter nepermanent vor fi notate în formularul de cerere, la categoria „Alte surse de venit” în dreptul codului „79 – Alte venituri” şi vor fi însoţite de declaraţie pe proprie răspundere.

De acordarea subvenţiei pentru încălzirea locuinţei cu energie termică pot beneficia:

-  familiile cu un venit mediu lunar pe membru de familie care să fie cuprins între 0 şi 786 lei/lună

-  persoanele singure cu un venit între 0 şi 1.082 lei/lună

Beneficiarii pentru acordarea subvenţiei pentru încălzirea locuinţei cu  gaze naturale, lemne şi combustibili petrolieri sau energie electrică sunt:

-  persoana singură cu un venit lunar cuprins între 0 şi 615 lei

-  familia cu un venit lunar pe membru de familie cuprins între 0 şi 615 lei

Persoanele eligibile de ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică îşi pot ridica ridica formularele necesare întocmirii dosarului de acordare a ajutorului de încălzire şi depune cererile însoţite de actele doveditoare prin intermediul Asociaţiilor de proprietari sau locatari. Dosarele persoanelor care pot beneficia de ajutor pentru încălzirea cu gaze naturale, lemne, combustibili petrolieri şi energie electrică pot fi depuse personal.

Cei care solicită ajutor pentru încălzirea locuinţei pot ridica formularele şi depune cererile la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 3 – bd. 1 Decembrie 1918 nr. 12-14, parter, camerele 7 şi 8, de luni până joi în intervalul orar 9.00-15.00.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite