Magistrala 5 de metrou ar putea rămâne blocată. Metrorex şi constructorul nu se mai înţeleg

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările de la magistrală sunt în întârziere FOTO Arhivă
Lucrările de la magistrală sunt în întârziere FOTO Arhivă

Magistrala de metrou Eroilor - Drumul Taberei ar putea rămâne un vis frumos pentru bucureşteni din cauza unor neînţelegeri contractuale dintre conducerea Metrorex şi constructor.

Firma Astaldi, cea care se ocupă de execuţia lucrărilor de aici, cere în plus pentru proiect peste 45 milioane de euro faţă de valoarea stabilită prin contract în anul 2011: 266 milioane euro, potrivit  directorului general Metrorex, Aurel Radu, citat de HotNews.ro.

Radu spune că Astaldi vrea o suplimentare de fonduri pentru că a executat pereţii mulaţi mai groşi şi au intrat mai multe materiale, iar în semn de nemulţumire o bună parte din echipa care lucra pe teren a fost retrasă. 

„Am avut multe discuţii cu constructorul prin care i-am atenţionat că nu lucrează la capacitate maximă. Dânşii au o serie de revendicări. Contractul a fost făcut cum a fost facut în 2011, un fel de struţo-cămila, dar pe care constructorii şi l-au asumat. Nu este un contract clar prin care să se deconteze lucrările la cantităţi real executate. A fost un contract făcut înainte de accesarea fondurilor europene şi acolo dânşii şi-au asumat un preţ fix, nemodificabil, pe toată perioada contractului“, a spus Radu pentru HotNews.

Directorul Metrorex a mai precizat că reprezentanţii Astaldi şi-au preconizat cantităţi mult mai mici, câştigând în acest fel licitaţia, în timp ce în timpul executării lucrărilor au apărut cantităţi mai mari.

Aurel Radu a precizat că în acest moment, lucrările sunt în întârziere cu o lună, dar că această perioadă va fi recuperată, pentru că constructorul a promis că o să lucreze la capacitate maximă, precizând că Astaldi ar trebui să respecte contractul şi în cazul în care n-o va face să îşi asume consecinţele financiare.

Cu alte cuvinte, dacă lucrările de structură nu sunt gata până în luna septembrie a anului viitor, iar întreaga magistrală nu este finalizată până în martie 2017, România riscă să dea înapoi cele aproximativ 400 de milioane de euro, fondurile europene alocate pentru acest proiect.

Până în momentul publicării articolului, HotNews a precizat că reprezentanţii Astaldi nu au putut fi contactaţi.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite