FOTO Ion Caramitru: Aproape 70% din reconstrucţia clădirii Teatrului Naţional Bucureşti este gata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), a declarat vineri, într-o conferinţă, că, în momentul de faţă, 70% din reconstrucţia clădirii instituţiei este gata, precizând, totodată, şi premierele care vor avea loc în anul 2014.

În luna mai 2010, consorţiul format din Aedificia Carpaţi şi Romest Electronic a câştigat licitaţia pentru reabilitarea Teatrului Naţional, valoarea contractului anunţată atunci fiind de 48 de milioane de euro, fără TVA.
În noiembrie 2012, premierul Victor Ponta a anunţat, după ce a inspectat şantierul, că lucrările de reabilitare şi restaurare a Teatrului Naţional Bucureşti - începute în 2010 - vor fi încheiate la sfârşitul lui 2014, cu aproximativ un an întârziere faţă de termenul programat iniţial, costurile totale ridicându-se la 65 de milioane de euro, acoperite printr-un credit contractat de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE).

"Suntem acum la aproape 70% din reconstrucţie gata. În afară de Sala Mare şi Sala de teatru în aer liber de pe acoperiş, restul funcţionează, începând cu luna octombrie", a declarat Ion Caramitru, la conferinţa de presă care a avut loc vineri, în Sala Mică a TNB.

În prezent, patru săli ale TNB sunt pregătite pentru spectacole: Sala Studio, Sala Pictura, Sala Atelier şi Sala Mică.

Ion Caramitru a menţionat că, în 2014, Teatrul Naţional Bucureşti are în plan şapte premiere. Prima premieră a anului este spectacolul "Hoţi", de Dea Loher, în regia lui Radu Afrim, care se va juca sâmbătă la Sala Studio. Tot la Sala Studio, va avea loc, în luna aprilie, spectacolul "Furtuna", de William Shakespeare, în regia lui Alexandr Morfov. "Dumnezeu se îmbracă de la second-hand", de Iulian Margu, în regia lui Ion Caramitru, va avea premiera absolută, cel mai probabil, în luna septembrie, potrivit directorului instituţiei.

La Sala Pictura, se va juca "Butoiul cu pulbere", de Dejan Dukovski, în regia lui Felix Alexa, perioada în care ar putea avea premiera fiind aprilie-iunie.

Totodată, spectacolul "Anonimul veneţian", de Giuseppe Berto, spectacol-experiment sub auspiciile "Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală Ion Sava", va avea premiera la Sala Atelier, probabil în perioada aprilie-iunie.

De asemenea, TNB se află în tratative avansate cu autoarea şi regizoarea Geanina Cărbunariu pentru realizarea spectacolului cu piesa "Tigrul", în perioada octombrie- decembrie, dar şi cu regizorul Bobi Pricop, cu care instituţia are un text în studiu, a cărui premieră ar urma să aibă loc în perioada 15 august - 1 octombrie.
"Asta ar duce la şapte premiere. Nu ştiu dacă ne vor ţine curelele cu banii. (...) Poate le vom reuşi pe toate şapte, dacă nu, ne vom rezuma la ce am făcut anul trecut: şase premiere", a spus Ion Caramitru.

De asemenea, Caramitru a precizat că, în luna iunie, Teatrul Naţional Bucureşti va face, timp de o săptămănă, un schimb de spectacole cu Teatrul Naţional din Chişinău. Este vorba de trei spectacole pe care fiecare teatru le va juca de două ori.

"Sperăm pe ajutorul ICR-ului (Institutul Cultural Român, n.r.) în această deplasare, care nu va fi ieftină, şi am aflat şi că Ministerul Culturii doreşte să facă o săptămână culturală mai detaliată la Chişinău şi poate că noi vom acoperi sectorul de teatru", a declarat Ion Caramitru, la conferinţa de presă.

De asemenea, TNB a primit o invitaţie de participare cu spectacolul lui Alexandru Dabija "Două loturi" la primul festival organizat de Teatrul Naţional din Budapesta (26 martie - 6 aprilie). Astfel, pe data de 3 aprilie, TNB va susţine două reprezenaţii ale spectacolului.

Spectacolul "Năpasta", de I. L. Caragiale, în regia lui Radu Afrim, a fost selectat să participe la cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Ex Ponto de la Ljubljana, Slovenia, care va avea loc în septembrie.
Totodată, Caramitru a precizat că, în prezent, la TNB colaborează 89 de actori, iar "Teatrul Naţional are o trupă de 60 şi ceva de actori în acest moment".

De asemenea, "wokshop-urile care s-au derulat în Teatrul Naţional şi audiţiile care s-au făcut la Teatrul Naţional au adus aici sute şi sute de tineri, cu speranţa de a juca un rol. (...) Au participat la workshop-uri 249 de tineri din afara teatrului", a mai spus Caramitru.

În plus, Caramitru a menţionat că ar mai avea nevoie de minimum 30 de tineri actori care să vină şi să joace în spectacolele de la Teatrul Naţional Bucureşti.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite