Sociologul Bulai, despre fata dispărută: Nu e normal să ai duhovnic la 15 ani. Preotul ei: Nu pot vorbi despre subiect

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce Daniel Ionescu, tatăl fetei dispărute miercuri în Capitală, a declarat că fiica sa în vârstă de 15 ani avea un duhovnic, sociologul Alfred Bulai a explicat, pentru „Adevărul“, că acest lucru nu este considerat normal într-o societate modernă.

Sociologul Alfred Bulai a declarat că într-o societate modernă faptul că o tânără în vârstă de 15 ani are un duhovnic nu este tocmai obişnuit.  „Într-o societate modernă nu e deloc normal. Nu e ceva de condamnat, dar din punctul meu de vedere nu este recomandabil. Un adolescent de 15 ani ar trebui să se orienteze spre alte activităţi, de exemplu spre şcoală“, susţine Alfred Bulai.

De asemenea, sociologul spune că de obicei tinerii din societatea modernă nu sunt interesaţi într-o mare măsură să aibă o legătură foarte strânsă cu divinitate şi că, de cele mai multe ori, tendinţa de a merge către religie sau către găsirea unui dohovnic se manifestă odată cu înaintarea în vârstă.

„La 15 ani eşti uşor de racolat“

Daniel Ionescu, tatăl tinerei dispărute, spune că bănuieşte că fiica sa ar fi fost ademenită în anumite cercuri. În replică, Bulai spune că şansele ca un adolescent de vârsta Iuliei să fie atras cu uşurinţă sunt destul de mari. „În situaţia de faţă, părinţii au tendinţa de a supraevalua copilul pentru că sunt sub o presiune foarte mare. Oamenii vorbesc, e fată, are 15 ani, ar fi putut să plece de acasă. Cu siguranţă că la 15 ani eşti uşor de racolat“, precizează sociologul Alfred Bulai.

În ceea ce priveşte scrisorile pe care Iulia Ionescu (foto dreapta) i le lăsa mamei sale deseori, şi în care spunea că o iubeşte sau că regretă dacă uneori o supără, Bulai spune că demonstrează ataşamentul şi dependenţa faţa de familie.

image

„Depinde de cum a fost crescută, obişnuită. La fel e şi cu religia, dacă familia este la fel de credincioasă şi a crescut într-un mediu religios e normal ca şi ea să fie la fel“, a încheiat psihologul.

Duhovnicul fetei nu face declaraţii

Contactat de reporterii ziarului „Adevărul“, preotul Visarion Alexa, duhovnicul Iuliei Ionescu, a spus că nu poate face declaraţii în legătură cu viaţa personală a tinerei. „Nu pot vorbi despre acest subiect în primul rând pentru că sunt preot, dar şi pentru că familia m-a rugat să fiu discret în legătură cu această situaţie“, a precizat Visarion.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite