Familia arhitecţilor Gaudi

Cuşniţa poliţiei capitalei, arh. George Gaudi senior, 1855 (A.N.R., fond P.M.B. General, dosar 110/1854)

Prezenţa în spaţiul Valahiei a familiei arhitecţilor Gaudi a ieşit la lumină în cadrul proiectului „Arhiva de arhitectură 1830-1860”.

Istoria Ţării Româneşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea se lasă cu greu dezvăluită, dar arhivele documentare ne oferă nenumărate surprize, mai ales în cazul arhitecţilor, inginerilor şi meşterilor străini care au schimbat modul de construire şi organizare al oraşelor.

O primă mărturie despre un reprezentant al familiei Gaudi ne indică următoarele: “Arhitectul Andrei Gaudi, fost secretar al Consulatului austriac în Ţara-Românească, fusese numit, încă de Ipsilant, arhitect al Curtii, clădise lângă Curte o Biserică şi reparase mai cu seamă podurile şi drumurile după un plan alcătuit de el. La ieşirea din scaun a lui Ipsilant, Gaudi, cunoscator al ţerii şi meşter în arta clădirii, fu foarte util Comandanţilor supremi ruşi Generalului Michelson şi Contelui Miloradovici. La urmă ei fură ademeniţi de atestatele date lui Gaudi de către deosebiti Generali austriaci, să-l întrebuinţeze în răsboiul împotriva turcilor şi rămaseră cu totul mulţumiti de slujbele lui. Gaudi fu folositor şi ţerii, introducând rasa de oi numitä Estmark. Toate acestea împinseră pe Cuşnicov să dispună ca Divanul Ţerii-Româneşti să achite leafa lui Gaudi pe toată vremea care trecuse dela plecarea lui Ipsilant.” (Analele Academiei Române. Memoriile Secţiunii Istorice. Seria 2. Tomul 32 : 1909-1910, informaţie pusă la dispoziţie de Tudor Marius)

Nu ştim care este legătura de rudenie între acest prim nume de arhitect Gaudi şi familia celorlaţi doi George (de) Gaudi. Din dosarul din 1883 al obţinerii cetăţeniei române de către fiul George Gaudi, aflăm informaţii indirecte şi despre tatăl său, George de Gaudi. Fiul a avut de aşteptat de la depunerea solicitării sale din 23 mai 1856 şi până în 18 decembrie 1882 când s-a discutat cazul său în Camera Deputaţilor. Gaudi fiul afirma atunci că fusese născut şi botezat în Braşov în religia protestantă, fiind adus în Valahia de tatăl său, arhitectul George de Gaudi, care renunţă la cetăţenia austriacă încă din 1841. Nu cunoaştem alte date personale despre ei.[1] Este posibil să mai fi avut rude în Valahia, căci Anton Hefft, la plecarea în 1853, recomanda şi un translator, pe O. de Gaudi.

În Analele Parlamentare (tomul VI, partea I, 1835-1836) este amintit în martie 1840 un Gaudi care a tradus în limba franceză un exemplar al Regulamentului Organic şi a fost răsplătit cu 100 de galbeni.

În 1881 regăsim numele unui George Gaudi, care era agent de control în serviciul impozitului spirtoaselor, numit în funcţia de controlor şi agent de urmărire în jud. Vlaşca (M.O. nr. 136, 20 septembrie 1881). În 1888 apare un Gheorghe Gaudi, grefier-contabil în serviciul penitenciarelor. (România liberă, anul XII, nr. 3190, 20 aprilie 1888)

Arhitectul George de Gaudi tatăl a colaborat cu arhitecţii Johann Schlatter la proiectele de refacere a mănăstirilor şi cu arhitectul Anton Hefft la Teatrul Naţional şi ulterior, după plecarea sa din Valahia. În documentele Departamentului din Lăuntru, apar şi tatăl şi fiul ca lucrând împreună. (Arhiva istorică M.A.E.)

 Din activitatea arh. Gaudi senior am putut identifica până în acest moment al cercetării următoarele:

1851 reparaţia arestului de la Mănăstirea Snagov, alături de Anton Hefft[2]

1852 condiţii pentru construirea cazărmilor şi a grajdurilor dorobanţilor şi călăraşilor din Prinţipatul Valahiei (M.L.P., dosar 77/1852)

1853-1854 diferite lucrări la clădirea Poliţiei din Bucureşti[3]

1853 controlează lucrările făcute la spitalul din Ploieşti[4]

1855 reparaţia Poliţiei capitalei [5]

1855 construirea unui şopron, a unui grajd şi a unei kuşniţe la Poliţia capitalei pentru întrebuinţarea pompierilor [6]

aprilie 1858 se cerea înaltă dezlegare ca arhitectul oraşului Brăila, Kuchnowschy, să fie mutat în capitală, în locul arhitectului G. Gaudi, urmând ca acesta din urmă să fie transferat la Brăila. Gaudi a refuzat. (S.J.A.N.B., fond Prefectura, dosar 24/1858, informaţii puse la dispoziţie de Maria Stoica)

1859 lucrări de reparaţie la Cazarma Dorobanţilor, la grajdul Temniţei din capitală[7]

[1] A.N.R., fondul Senatului, dosar 1982

[2] A.N.D.M.B., fond P.M.B. General, dosar 59/1851

[3] A.N.R., fond M.L.P., dosar 97/1852

[4] A.N.R., fond R.E.A.Z., dosar 21/1846

[5] A.N.D.M.B., fond P.M.B. General, dosar 110/1854, 11 mai 1855

[6] Idem

[7]A.N.R., fond M.L.P., dosar 94/1859

Informaţiile au fost valorificate în cadrul proiectului „Arhiva de arhitectură 1830-1860” www.arhivadearhitectura.ro iniţiat de Asociaţia Istoria Artei şi co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi de Ordinul Arhitecţilor din România din taxa de timbru de arhitectură.

Parteneri: Arhivele Naţionale ale României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Asociaţia Bucureştiul Meu Drag, Bucureştii vechi şi noi, Oraşul lui Bucur, Idei Urbane, Institutul central de cercetare ştiinţifică, Logotype, Analiza istorico-arhitecturală