Şedinţă extraordinară a CGMB, vineri, pentru explicaţii ale primarului Capitalei privind organizarea târgului de sărbători în Piaţa Victoriei

Şedinţă extraordinară a CGMB, vineri, pentru explicaţii ale primarului Capitalei privind organizarea târgului de sărbători în Piaţa Victoriei

FOTO Arhivă

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) se va întruni vineri, într-o şedinţă extraordinară, pentru a clarifica situaţia organizării unui târg de sărbători în Piaţa Victoriei şi a modului în care a fost luată această decizie. De asemenea, va fi dezbătut proiectul de hotărâre iniţiat de grupul USR, prin care se propune ca Piaţa Victoriei să fie spaţiu rezervat protestelor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Convocarea CGMB are loc după ce decizia municipalităţii de a organiza un târg de sărbători în faţa Guvernului, locul obişnuit al protestelor, a creat controverse, iar sâmbătă dimineaţă a izbucnit un protest care a dus inclusiv la ciocniri între forţele de ordine şi manifestanţi.
 
Şedinţa extraordinară a CGMB este programată vineri, de la ora 15.00, iar pe ordinea de zi se află trei puncte.
 
Astfel, primarul Capitalei, Gabriela Firea, precum şi directorii instituţiilor din subordinea municipalităţii vor oferi explicaţii în ceea ce priveşte situaţia organizării Târgului de Crăciun "Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă” în Piaţa Victoriei şi modul în care a fost luată această decizie.
 
De asemenea, municipalitatea va pune la dispoziţia consilierilor generali, potrivit celui de-al doilea punct de pe ordinea de zi, toate documentele oficiale emise de primarul Gabriela Firea, Primăria Capitalei, CGMB, PROEDUS, ARCUB, Inspectoratul Şcoalar sau orice altă instituţie din subordinea primăriei, care au stat la baza deciziei de a organiza acest târg în faţa Guvernului, precum şi a altor documente emise după luarea deciziei.
 
La al treilea punct aflat pe ordinea de zi a şedinţei CGMB se află proiectul de hotărâre iniţiat de USR, prin care se propune ca Piaţa Victoriei să fie rezervată manifestaţiilor civile, sindicale sau oricăror proteste.
 
Convocarea CGMB în şedinţă extraordinară pentru a oferi explicaţii în ceea ce priveşte târgul din Piaţa Victoriei vine după ce sâmbătă dimineaţă au izbucnit proteste în faţa Guvernului, ca urmare a deciziei Primăriei Capitalei de a organiza un târg de Crăciun în piaţă, în condiţiile în care aceasta a devenit locul tradiţional de desfăşurare a manifestaţiilor antiguvernamentale. Au avut loc ciocniri între protestatari şi jandarmi, iar trei dintre manifestanţi au fost amendaţi cu 7.000 de lei, după ce un bătrân de 71 de ani ar fi fost agresat, după spusele Jandarmeriei. De asemenea, protestatarii au demontat schelele, scena şi gardurile instalate de angajaţii Primăriei Capitalei.
 
Ulterior, municipalitatea a anunţat că va muta într-o altă zonă Festivalul de colinde care ar fi urmat să fie organizat în Piaţa Victoriei în perioada 5 - 17 decembrie. 
 
Primarul Gabriela Firea a susţinut că acestă perioadă pare a fi "începutul anarhiei”, spunând că, "dacă astăzi a fost împiedicată municipalitatea să organizeze legal un eveniment într-un spaţiu public, de protestatari agresivi, acelaşi lucru se poate întâmpla şi la Administraţia Prezidenţială sau la alte instituţii publice".
 
"Am constatat cu amărăciune faptul că un eveniment aprobat conform legii de către Primăria Capitalei este în imposibilitatea de a se desfaşura, din cauza unor protestatari agresivi verbal şi fizic, care au pătruns ilegal în perimetrul delimitat şi rezervat pentru organizarea Festivalului de colinde”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea.
 
Ea a anunţat că în urma incidentelor care au avut loc în timpul protestelor din Piaţa Victoriei vor fi depuse plângeri penale împotriva celor care au distrus bunuri, dar şi împotriva celor care nu şi-au făcut datoria. Edilul a acuzat lipsa de reacţie a autorităţilor, apreciind că instituţiile statului ar fi trebuit să reacţioneze şi să emită măcar comunicate prin care să reamintească necesitatea respectării legii.
 
Declaraţiile privind modul în care a fost decisă organizarea târgului de sărbători în Piaţa Victoriei au fost contradictorii. Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, a spus că organizarea unui târg de sărbători în Piaţa Victoriei s-a decis la nivel de partid. "Decizia să se facă târg de Crăciun în Piaţa Victoriei a fost luată la partid. Sau cel puţin aşa mi se părea important ca toţi liderii importanţi ai partidului să decidă dacă este o decizie bună să se facă acel târg sau nu“, a declarat primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.
 
La scurt timp, primarul Capitalei şi cei şase primarii de sector au transmis o declaraţie comună în care au dat asigurări bucureştenilor că toate hotărârile care îi privesc sunt luate în Consiliul General şi în Consiliile locale ale celor şase sectoare, precum şi de către conducerile instituţiilor subordonate primăriilor.
 
"Am aflat cu surprindere că în mediul on-line se vehiculează informaţii potrivit cărora Primăria Capitalei şi primăriile de sector din Bucureşti ar organiza evenimente care sunt decise la sediul PSD. Dezminţim categoric aceste zvonuri şi îi asigurăm pe bucureşteni că toate hotărârile care privesc viaţa lor se iau în Consiliul General, Consiliile locale ale celor şase sectoare şi de către conducerile instituţiilor subordonate primăriilor, conduse de funcţionari publici. Le mulţumim, totodată, miniştrilor şi parlamentarilor PSD şi ALDE care susţin în Executiv şi Parlament proiecte de dezvoltare pentru Capitala României”, se arată în declaraţia comună a primarilor, transmisă de municipalitate.
 
Decizia de a organiza un târg de Crăciun în Piaţa Victoriei a dus şi la dispute între primarul Gabriela Firea şi premierul Mihai Tudose.
 
Premierul Mihai Tudose a spus, joi, că decizia primarului Capitalei de a organiza un târg de Crăciun în Piaţa Victoriei nu este cea mai inspirată, el motivând că, în primul rând, oamenii nu au pe unde să traverseze şi, în plus, este o decizie care se interpretează, dat fiind că acolo au loc proteste.
 
"Nu cred că este cea mai inspirată decizie. Spuneţi-mi dumneavoastră, în primul rând, pe unde ajungem acolo? Că nu prea sunt treceri de pietoni. Eu cred că îşi va da seama că nu este cea mai inspirată alegere. Mai mult, se şi interpretează, că se face târg ca să nu mai vină nu ştiu cine...", a spus premierul.
 
Gabriela Firea l-a acuzat pe premier că dă "replici nepotrivite” colegilor din partid, începând cu perioada în care s-a antepronunţat în cazul fostului ministru al Dezvoltării Sevil Shhaideh şi fostului ministru al Fondurilor Europene Rovana Plumb, numindu-le "penale”, şi culminând cu "atitudinea arogantă” la adresa edilului.
 
Firea a mai spus că, dacă un membru PSD este primar sau prim-ministru, nu îi dă dreptul să-şi jignească colegii sau să le dea replici în spaţiul public.
 
"Premierul este cel care a inaugurat această perioadă în care dă replici din ce în ce mai nepotrivite colegilor de partid, începând cu faptul că într-o emisiune televizată le-a numit penale pe cele două colege ale noastre fără să fie o decizie a unei instanţe în acest sens, continuând cu faptul că la informaţia colegului nostru că se va organiza un miting, dumnealui, întrebat de presă, a spus că este din Brăila, nu din Craiova, aş adăuga eu că nu îl interesează mitingurile, continuând cu afirmaţia, tot în faţa presei, că nu a citit declaraţia celor două Camere ale Parlamentului, cu alte cuvinte nu-l interesează opinia domniilor lor de ce nu participă la parada de 1 Decembrie, culminând cu declaraţiile publice negative la adresa unei iniţiative ale Primăriei Capitalei şi cu atitudinea arogantă la adresa primarului Capitalei, colega domniei sale”, a spus Gabriela Firea într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
citeste totul despre: